Minor din Vâlcea reținut pentru mai multe furturi comise în FălticeniLocal

Minor din Vâlcea reținut pentru mai multe furturi comise în Fălticeni

În perioada mai – iunie 2017, în Fălticeni s-au produs mai multe furturi pentru care oamenii legii nu aveau un vinovat. Rezolvarea cazurilor a venit după aproape patru luni, când polițiștii soluționau un nou furt, produs pe data de 6 octombrie.

 

Miercuri, 12 octombrie, în urma continuării cercetărilor în cauza privind furtul comis din locuința unei femei, în vârstă de 47 de ani din municipiul Fălticeni, care, a plecat la o vecină și a lăsat ușa garsonierei deschisă, prejudiciul fiind de circa 2.000 lei, polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni au reușit identificarea autorului ca fiind un minor de 16 ani, din județul Vâlcea.

În urma cercetărilor, polițiștii au mai stabilit faptul că, acesta este autorul altor 4  furturi.

În noaptea de 15/16 mai 2017, prin escaladarea unei ferestre pe care a găsit-o deschisă, tânărul a pătruns în incinta punctului de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Fălticeni și a sustras bani și produse alimentare, prejudiciul fiind de circa 500 lei.

Pe 17 mai 2017, în jurul orei 22.30, tot el a sustras și condus un autoturism parcat pe str. Aleea Căminului, din localitate, deși nu posedă permis de conducere, după care, l-a abandonat, sustrăgând din interior suma de 600 lei.

În aceeași noapte, a pătruns fără drept în interiorul unei autoutilitare parcate pe str. Maior Ioan, din localitate și a sustras un DVD și ale bunuri în valoare de circa 1.000 lei.

După o lună, în noaptea de 13/14 iunie 2017, prin forțarea unui geam, a pătruns în interiorul unei autoutilitare parcate pe str. 2 Grăniceri, din localitate, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 900 lei.

În baza probatoriului administrat, miercuri 12 octombrie, s-a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă”, „furt calificat” şi „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru dispunerea de măsuri preventive.

ȘTIRI

error: Content is protected !!