revelion_2015_falticeni_1

Așteptat cu interes de toată suflarea orașului. Focul de artificii, pregătit pentru a marca trecerea spre anul 2015, s-a dovedit, și în acest an, un element de atracție pentru localnici. Mii de fălticeneni au venit în zona centrală pentru a urmări spectacolul de lumină și culoare promis de municipalitate.

Cu câteva minute înainte de sosirea zilei de 1 ianuarie, tinerii au înălțat lampioane.

Fălticenenii au venit ”pregătiți” la întâlnirea cu noul an, din dotarea multora nelipsind șampania.

Când ceasurile au indicat ora 0.00, toate privirile s-au îndreptat spre clădirea Zorile. De aici au fost lansate artificiile, care preț de 11 minute au brăzdat cerul Fălticeniului.

După ce au ciocnit un pahar de șampanie, oamenii și-au urat cele bune în noul an.

La încheierea spectacolului de artificii, polițiștii de la Rutieră au dirijat circulația, iar angajații de la Salubritate au început curățenia de Revelion. În câteva ore zona centrală era din nou liberă de gunoaie.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!