Microbuz școlar de 16 locuri oferit de Guvernul României pentru Primăria FălticeniActualitate

Microbuz școlar de 16 locuri oferit de Guvernul României pentru Primăria Fălticeni

microbuz-scolar-primaria-falticeni-1Mobilitate pentru elevi. Autoritățile locale au primit ieri, 5 iunie, de la Guvernul României un nou autovehicul destinat transportului școlarilor. Spre diferență de actualele microbuze galbene, noua mașină nu va fi folosită pentru curse dus-întors pentru copii aflați la distanță mare față de unitatea școlară unde studiază.

Mașina va fi folosită pentru deplasările în țară ale elevilor la olimpiade sau alte competiții școlare cu caracter artisitic, educațional sau sportiv.

”La jumătatea anului trecut am întocmit și depus documentația necesară, după ce ne-am înscris la programul Guvernului României”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman. ”Am fundamentat foarte bine cererea, pentru că, într-adevăr, aveam nevoie de un microbuz școlar. De la București am ridicat chiar ieri, cu titlu gratuit, noua mașină. Guvernul a înțeles nevoia noastră, iar eu și colegii mei din Primărie, care au lucrat la acest proiect, avem mulțumirea unei noi reușite.”

Microbuzul oferit de Guvernul României face parte dintr-un lot de 36 de vehicule oferite în toată țara, acestea fiind repartizat printr-un program inițiat de MDRADP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).

Exemplarul este un model de ultimă generație Ford Transit, cu 16 + 1 locuri, echipat cu sisteme de siguranță specifice pentru transportul copiilor, aer condiționat, ușă culisantă cu acționare electrică, podea anti-alunecare și cameră video pentru manevrele în marșarier.

Vehiculul are viteza limitată la 100 km/h și a fost predat autorităților locale cu un plin de carburant și un set cadou de 7 anvelope de iarnă.

Din județul nostru doar municipiile Fălticeni și Suceava au primit microbuze noi.

Rudy H.

ȘTIRI

Facebook Comments