Mesajul Mitropolitului Dimitrios al Americii pentru tinerii români: Fiți aproape de Biserica Ortodoxă și de valorile moraleExclusiv

Mesajul Mitropolitului Dimitrios al Americii pentru tinerii români: Fiți aproape de Biserica Ortodoxă și de valorile morale

În urmă cu numai o lună Fălticeniul primea vizita noului Mitropolit al Americii de Nord. Distinsul oaspete pășea în Catedrala ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru oficierea Sfintei Liturghii. Tânărul arhiereu Dimitrios s-a declarat profund impresionat de credința ortodocșilor români, apreciind totodată spiritul viu al vieții monahale din țara noastră.

Pentru câteva zile pelerin în ținutul Moldovei, înaltul ierarh susține că în România a găsit acea trăire autentică în duhul Ortodoxiei.

Aprecierile la adresa poporului român sunt încărcate de afecțiune și respect. În mesajul său, Mitropolitul Dimitrios îndeamnă la prețuirea și păstrarea credinței.

Cronica de Fălticeni l-a intervievat pe cel mai înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe din America, vorbind despre ortodoxie, oameni și credință.

Cronica de Fălticeni: Este prima vizită pe care o efectuați în România. Care sunt gândurile Înalt Preasfinției Voastre?

Î.P.S Dimitrios: Sunt foarte emoționat și totodată foarte fericit să fiu alături cu ortodocșii de aici. Am venit să cunosc mai bine România, atât ca țară cât și în ceea ce privește Biserica Ortodoxă. Am văzut că, aici, biserica este pe deplin binecuvântată și, credem că, toate acestea s-au petrecut prin grija Sfântului Glicherie Mărturisitorul pe care noi îl cinstim în mod deosebit. Am venit aici deoarece iubim acest popor, îl respectăm, aceleași sentimente având și pentru Biserica Ortodoxă din țara dumneavoastră.

Cronica de Fălticeni: Am aflat că ați călătorit ca simplu pelerin, vizitând comunități, biserici și mănăstiri. Cum arată ortodoxia românilor prin ochii Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Dimitrios?

Î.P.S Dimitrios: Am găsit aici o biserică vibrantă, plină de viață, și așa cum spuneam pe deplin binecuvântată. Pot să spun că am întâlnit mulți ortodocși în România care sunt foarte simpli în credința lor, ceea ce înseamnă că sunt smeriți cu inima, plini de umilință, adică au exact starea de spirit pe care Iisus Hristos o așteaptă de la noi – pentru că ”Împărăția cerurilor este a celor smeriți”. Aceasta ne-a impresionat profund. Am văzut că, încă, mai există sărăcie în România și, de fapt, în mod ironic, noi am perceput-o pe aceasta ca o binecuvântare. Pentru că ea le-a dat oamenilor această blândețe atât de necesară pentru îmbrățișarea sfintei credințe ortodoxe.

Cronica de Fălticeni: Ca tânăr Mitropolit care este sfatul Înalt Preasfinției Voastre pentru tineri, privind relația lor cu Biserica Ortodoxă?

Î.P.S Dimitrios: Nu cu mult timp în urmă, am părăsit viața laică pentru a intra în sfânta mănăstire. Încă mai am ideea a ceea ce înseamnă să fii tânăr, în special în America de Nord. Persoanele tinere se confruntă cu numeroase provocări, schimbări și tentații. Aceste aspecte nu sunt unice doar în generația noastră. Bineînțeles, privind către alte generații, tinerii nu au avut același provocări, aceleași tentații. În același timp, consider că trăim vremuri unice. Din acest motiv, gândurile mele pentru tânăra generație ar fi să ia foarte în serios angajamentul lor față de credința noastră ortodoxă și să înțeleagă comoara care le este încredințată de Iisus Hristos, prin faptul că li se dăruiește perla numită Biserica Ortodoxă.

Cronica de Fălticeni: În altă ordine de idei, afirmați că tinerii trebuie să țină aproape de biserică?

Î.P.S Dimitrios: Da. Mesajul meu este: fiți aproape de Biserica Ortodoxă, Uneori este nevoie de timp, maturitate, pentru ca ei să înțeleagă exact valoarea prețiosului dar care le-a fost oferit prin credința ortodoxă.

Cronica de Fălticeni: Ce le transmiteți referitor la Ortodoxie?

Î.P.S Dimitrios: Să nu uite că este foarte important să aibă semințele credinței, plantate de părinții lor, încă din anii copilăriei, semințe care cresc. Ei trebuie să onoreze și să respecte toate acestea. Noi credem cu tărie că credința ortodoxă este revelația lui Iisus Hristos, care ne-a fost transmisă cu un scop precis. Nu există îndoieli nici din punct de vedere istoric. Dacă privim în trecut, la Biserica Ortodoxă, privim de fapt la Biserica Creștină Primară. Nicăieri nu veți găsi o legătură atât de clară, de la momentul în care Iisus Hristos a predat, mai departe, apostolilor, misiunea dedicată mântuirii lumii. De exemplu, Sfântul Ioan Evanghelistul a încredințat această misiune Sfântului Ignatie Teoforul, continuată apoi de ucenicii săi și tot așa mai departe până la generațiile noastre de astăzi. Există un singur lucru care rupe această conexiune și anume erezia. Noi, ortodocșii, credem că Biserica Dreptslăvitoare ne-a fost predată pentru că am păstrat puritatea ei și, din acest motiv, ortodocșii sunt sensibili când vine vorba de erezii, pentru că tocmai aici intervine acel lucru care rupe lanțul continuității, al legăturii cu biserica strămoșească și apostolică.

Cronica de Fălticeni: Cu ce impresii plecați din România?

Î.P.S Dimitrios: România are o bogăție imensă. România are o istorie deosebită. Numeroși sfinți au trăit în țara dumneavoastră. Aș numi aici pe Cuviosul Paisie Velicikovski (Paisie de la Neamț) care a trecut prin acest locuri ale Moldovei și a încercat să restabilească isihasmul, viața isihastă tradițională, încărcată de liniștea rugăciunii, rugăciunea lăuntrică. Întreaga lui lucrare este minunată, pentru că s-a nevoit mult pentru sporirea credinței poporului român. El ar putea fi considerat unul din marii părinții ai acestei națiuni, în termeni de monahism. Un alt lucru care ne-a impresionat în mod deosebit în România este că, aici, am regăsit un spirit monahal autentic și probabil o parte din acest merit revine și Cuviosului Paisie de la Neamț. Același lucru îl pot spune și despre Sfântul Glicherie Mărturisitorul care s-a ostenit la fel de mult pentru dreapta credință. Ne bucură nespus să vedem că mănăstirile noastre ortodoxe sunt binecuvântate și au un spirit vibrant. În același timp avem mulțumirea sufletească de a vedea că bisericile din România sunt vii și lucrătoare. Clerul și episcopii de aici sunt dedicați bisericii, misiunii lor, în special în păstrarea credinței ortodoxe. Un alt lucru care mă bucură este faptul că românii nu sunt fanatici în credința lor. În același timp, pot spune că atât preoții, cât  și oamenii de rând că sunt foarte serioși în păstrarea valorilor și tradiției ortodoxe. Ne-au arătat respect și dragoste, iar pentru toate acestea aducem mulțumiri lui Dumnezeu. Ne vom ruga la rândul nostru ca Dumnezeu să-și reverse binecuvântările sale asupra bisericii ortodoxe din România.

Cronica de Fălticeni: Care este mesajul Mitropolitului Dimitrios pentru ortodocșii români de aici și din toată România?

Î.P.S Dimitrios: Mesajul meu pentru poporul român este să înțeleagă faptul că sunt o națiune ortodoxă și că trebuie să rămână uniți cu Ortodoxia, iar dacă sunt oameni care au plecat din credința ortodoxă, ei trebuie să se întoarcă la rădăcinile lor și să păstreze această stare de fapt. Așa cum spuneam, aceasta este biserica lui Iisus Hristos, continuatoarea operei Sfinților Apostoli și urmașilor lor până în zilele noastre. În final vreau să mulțumesc Î.P.S Mitropolit Vlasie pentru invitația de a veni în România, pentru ospitalitatea și căldura oamenilor care ne-au întâmpinat aici. Dumnezeu să ne țină în dreapta credință și în Biserica Ortodoxă.

ȘTIRI

error: Content is protected !!