Medalii de argint și bronz pentru doi elevi din Fălticeni la Olimpiada Naţională de Astronomie şi AstrofizicăInvăţământ

Medalii de argint și bronz pentru doi elevi din Fălticeni la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică

Au fost la înălțime. Elevii suceveni au dominat și anul acesta Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică, competiție școlară derulată între 15 și 19 aprilie. Din cei opt reprezentanți ai lotului județean, șase au fost premiați în cadrul concursului organizat la Buzău.

La secțiunea juniori, trei elevi suceveni au ajuns pe podiumul olimpiadei, aceștia fiind răsplătiți cu medalii de argint și bronz.

Fălticenenii Mircea Vacariuc de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, îndrumat de profesorul Nicolae Milici și profesorul doctor Petru Crăciun, respectiv Remus Bompa de la Colegiul Național ”Nicu Gane”, coordonat de profesoara Doina Dominte și profesorul doctor Petru Crăciun, au obţinut medalia de argint și bronz, respectiv locurile II și III la Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică.

A doua medalie de bronz a primit Daniel Cosovanu de la Liceul Tehnologic ”Tomşa Vodă” din Solca, elev îndrumat de profesorul Ilie Cosovanu.

La secțiunea juniori, alți trei elevii suceveni au avut rezultate bune.

Medalia de aur și primul loc la faza națională i-a revenit elevului Eduard Lungu de la Liceul Tehnologic ”Tomşa Vodă” din Solca, coordonat de profesorul Ilie Cosovanu. Prin prisma rezultatului el s-a calificat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie și Astrofizică.

Două medalii de bronz, pentru locurile III, au fost acordate elevei Sabinei Dumistrăcel de la Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” din Suceava, coordonată de profesoara Floarea Caltais și profesorul doctor Petru Crăciun, respectiv elevului Paul Rebenciuc de la Şcoala Gimnazială ”Miron Costin” din Suceava, îndrumat de profesorul Ion Gorcea și profesorul doctor Petru Crăciun.

Olimpiada Naţională de Astronomie şi Astrofizică se desfășură pe trei probe: teoretică, observaţională și de analiză. Anul acesta, la faza pe țară au participat elevi din 38 de judeţe.

Categoria juniori reunește școlarii din clasele VI – VIII, în timp ce grupa seniori este rezervată liceenilor din clasele IX – XII.

Din echipa judeţului Suceava au făcut parte trei elevi juniori şi cinci elevi seniori.

ȘTIRI

error: Content is protected !!