Medalie pentru ACS Nada Florilor la „Cupa Bucuriei”Sport

Medalie pentru ACS Nada Florilor la „Cupa Bucuriei”

ilinca_anton_marcel_dascaluLa Iași s-a desfășurat astăzi un puternic turneu pentru copii, în cadrul competiției Tenis10. „Cupa Bucuriei” a adunat la start 20 de competitori, câte 10 la fiecare dintre cele două categorii la care s-au disputat meciuri: portocaliu (copii cu vârsta până la 9 ani) și verde (copii cu vârsta până la 10 ani).

Clubul ACS „Nada Florilor” Fălticeni a participat la Iași cu două sportive: Ilinca Anton la categoria portocaliu și Shara Gușă la categoria superioară, verde. Copiii antrenați de Marcel Dascălu au făcut și de această datăun turneu bun, aducând clubului o nouă medalie, de această dată de argint, câștigată de Ilinca, într-o competiție în care a jucat doar cu copii din Iași care se antrenează la Clubul Sportiv „Leo”, pe terenurile unde s-a desfășurat turneul.

„A fost un turneu puțin atipic pentru noi pentru că s-a jucat pe zgură, suprafață pe care copiii noștri nu o cunosc decât din competiții, deoarece noi ne antrenăm doar pe bitum sau în sală. Atât Ilinca, cât și Shara s-au dăruit exemplar, câștigând ambele grupele în care au jucat. Neșansa a făcut să nu ne întoarcem acasă cu două medalii, Shara pierzând meciul eliminatoriu ce i-ar fi putut aduce o nouă medalie. De partea cealaltă, Ilinca, deși a jucat pe un teren mai mic decât este obișnuită la antrenamente, a arătat că este capabilă să depășească orice obstacol și a ajuns în finală după câteva meciuri în care a jucat spectaculos, toți cei prezenți fiind de părere că a jucat cel mai tehnic tenis la categoria portocaliu. Mă declar doar pe jumătate mulțumit de rezultate și țin să mulțumesc, ca de obicei, inimosului sponsor Grigore Florea – SC Raitar SRL, fără de ajutorul căruia am fi mai săraci cu această medalie de argint muncită într-unul dintre cele mai puternice turnee pentru copii din Moldova”, ne-a declarat la finalul competiției instructorul Marcel Dascălu.

Alex S. / foto: Codrin Anton

ȘTIRI

error: Content is protected !!