Măsuri preventive în județul Suceava în urma crizei medicale din UcrainaRegional

Măsuri preventive în județul Suceava în urma crizei medicale din Ucraina

Începând cu ora 14.00, a zilei de sâmbătă, 30 decembrie, în vama Siret s-a deschis un punct de asistenţă medicală ca masură preventivă pentru persoanele ce prezintă suspiciuni de îmbolnăvire cu virusul AH1N1, a anunțat în această seară Instituția Prefectului din Județul Suceava.

Măsura a venit după ce Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a transmis Prefecturii Suceava o adresă prin care informează asupra apariţiei epidemiei cu virusul AH1N1 (gripa porcină) pe teritoriul Ucrainei.

Peste 120 de cazuri de deces cauzate de virusul A/H1N1 s-au înregistrat până acum în țara vecină, potrivit unor oficiali ucrainieni, citați de presa din România.

În urma acestei adrese, sâmbătă, 30 ianuarie 2016 a fost convocat în şedinţă extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la Palatul Administrativ Suceava, pentru a dezbate măsuri preventive în cazul producerii unor situaţii de urgenţă determinate de apariţia unei pandemii de gripă cu tulpină de virus AH1N1.

Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunațt că în judeţul Suceava au fost identificate clinic, până în prezent, două cazuri de gripă (după simptome şi semne clinice), dar acestea nu au fost confirmate de laboratorul Institutului Cantacuzino Bucureşti.

În urma şedinţei C.J.S.U., au fost adoptate o serie de măsuri cu caracter preventiv:

Constituirea unui punct de asistenţă medicală cu funcţionare pe întreaga perioadă a epidemiei (24/24h) în punctul de trecere a frontierei Siret.

Asigurarea vaccinării întregului personal ce lucrează în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi instruirea acestora cu privire la identificarea persoanelor potenţial contaminate cu virusul AH1N1.

Solicitarea unor doze suplimentare de vaccin de către DSP Suceava de la Ministerul Sănătăţii.

Realizarea unor pliante cu măsuri preventive privind epidemia de gripă AH1N1 de către DSP Suceava şi ISU Suceava, cu finanţare de la Consiliul Judeţean Suceava şi distribuirea acestora în punctele de trecere a frontierei, locuri publice, instituţii publice şi unităţi de învăţământ din judeţ.

Distribuirea de mijloace de protecţie individuală şi colectivă personalului ce deserveşte punctele de trece a frontierei cu Ucraina.

ȘTIRI

error: Content is protected !!