Mașină de 30.000 de euro avariată în Fălticeni de un copac căzut în timpul furtunii și ploilor abundenteLocal

Mașină de 30.000 de euro avariată în Fălticeni de un copac căzut în timpul furtunii și ploilor abundente

Ghinionul vine atunci când nici nu te aștepți. Asta ar putea spune și proprietarii unui automobil de familie, în valoare de 30.000 de euro, avariat de un copac căzut peste acesta, pe strada Forestierului din municipiul Fălticeni. Cei doi, soț și soție, au plătit acești bani în rate, timp de mai mulți ani, pentru mașina personală.

Unul dintre proprietari, femeia, s-a întors acasă de câteva zile, din Italia, pentru a petrece câteva zile de concediu alături de rudele ei.

Sâmbăta la amiază ea s-a dus în vizită la sora ei și s-a parcat mașina, la umbră, sub  o salcie. Peste câteva ore s-a produs necazul.

După-amiaza, în jurul orei 17, s-a pornit furtuna și ploaia abundentă, iar o ramură groasă și alte câteva mai subțiri au cedat și s-au prăbușit peste autovehicul. Din fericire în autoturism nu se aflau persoane la acel moment.

Au fost avariate capota, cupola, portiera spate și un geam lateral. Cu ceva timp în urmă, proprietarii automobilului încheiaseră plata ratelor pentru automobilul de familie.

Pagubele puteau fi mai mari dacă ramurile salciei nu ar fi fost susținute de firele rețelei aeriene de energie electrică.

Femeia, în vârstă de 30 de ani, originară din Fălticeni, și rudele acesteia, au așteptat mai bine de trei ore pentru ca ramurile rupte să fie tăiate și îndepărtate de pe mașină.

Nimeni nu a mișcat un deget, iar rudele i-au contactat pe jurnaliști pentru a sesiza situația de la fața locului.

Abia spre seară un echipaj al Detașamentului de Pompieri Fălticeni s-a deplasat la intervenție.

Fratele co-proprietarei susține că situația a fost semnalată de patru ori în decurs de câteva ore la numărul unic 112. A fost nevoie ca un echipaj al Poliției Municipale să constate la fața locului cele întâmplate, în jurul orei 20, pentru ca mai apoi să fie trimiși în zonă și pompierii.

Motivele „decalajului” între primul și al patrulea apel nu se cunosc.

În aceeași zi, pe raza municipiului Fălticeni, alți doi copaci au căzut în urma furtunii, însă pompierii nu au fost solicitați la intervenție.

Rudele s-au declarat revoltate pentru întârzierea cu care s-a răspuns la solicitare.

Pentru a putea efectua în siguranță tăierea ramurilor rupte, electricienii au întrerupt alimentarea cu energie pe tronsonul afectat.

<
>

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!