Martiriul creştinilor egipteni şi ecumenismul sângeluiAtitudini

Martiriul creştinilor egipteni şi ecumenismul sângelui

În luna februarie  a acesti an (2015) 21 de creştini egipteni au fost decapitaţi de organizaţia teroristă care se autointulează Statul Islamic (cine are curiozitatea de a citi Coranul va observa că această organizaţie nu are nimic în comun cu cei 1 miliard de musulmani din întreaga lume). Maspero Youth Union, una din cele mai mari organizații egiptene de protecție a minorității copte, a precizat numele celor 21 de martiri creştini.

„Iată numele acestora: Samuel Ilham Wilson, Izzat Boshry Nassif, Luqa Nagati, Issam Badar Samir, Malak Farag Ibrahim, Sameh Salah Farouq Manqrowis, Gaber Munir Adli, Maged Slaiman Shihata, Abanub Ayad Attiya, Youssef Shokry Younan, Hany Abdel Massih Salib, Kerollos Boshry Fawzy, Milad Makin Zaki, Makram Youssef Tawadros, Samuel Estefanos Kamel, Bishoy Estefanos Kamel, Mina Fayez Aziz, Malak Ibrahim Tanyut, Guirguis Milad Tanyut, Bishoy Adel, al 21-lea necunoscut”.

(„Martiri pentru credință: numele celor 21 de creștini egipteni decapitați de Statul Islamic în Libia”, în http://www.culturavietii.ro/2015/02/16/martiri-pentru-credinta-numele-celor-21-de-crestini-egipteni-decapitati-de-statul-islamic-libia/, 16/02/2015).

Creştinii din întreaga lume se află acum în timpul liturgic al Postului Mare care este marcat de  rugăciune, post, caritate şi deschide perspectiva înnoirii spirituale spre a celebra cu solemnitate Învierea Domnului. În practicile catolice din această perioadă s-a impus Calea Crucii în care sunt marcate 14 opriri ale Mântuitorului în drumul spre calvar (Calea Crucii și martiriul creștinilor egipteni”, în http://www.e-communio.ro/stire2531-calea-crucii-si-martiriul-crestinilor-egipteni, 24 Feb 2015). Aceşti creştini egipteni şi-au asumat până la capăt Calea Crucii din Postul Mare: „Au dus-o până la capăt, până la ultima suflare, cu speranța că suferința, violența și moartea nu au ultimul cuvânt” (ibidem).  Semnificative, în acest sens, sunt cuvintele rostite de cuvintele episcopului copto-catolic de Giuzeh, Monseniorul Anba Antonios Aziz Mina.

 

„Înregistrarea   video   cu    execuția    celor    21 de copți a fost realizată după un scenariu

cinematografic înfiorător cu scopul de a crea teroare. Și totuși, în acel produs diabolic de

ficțiune și oroare sângeroasă, se  vede că unii martiri, în momentul execuției lor barbare,

repetă «Doamne Isuse Cristoase!».” (ibidem)

 

Aceste cuvinte rostite de ei în ultimele clipe au marcat martiriul lor şi este un eveniment tulburător şi sângeros care i-a unit pe creştinii din toate confesiunile.  Papa Francisc  făcut pentru aceşti creştini copţi un gest emoţionant şi a celebrat o liturghie despre ei.

 

„ Să oferim această Sfântă Liturghie pentru cei 21 de frați ai   noștri copți, înjunghiați

pentru simplul motiv de a fi creștini. Să ne rugăm pentru ei, ca Domnul să-i primească

la El ca pe martiri, [să  ne   rugăm] pentru    familiile lor, pentru fratele meu [patriarhul

copt] Tawadros, care trece printr-o mare suferință” (ibidem)

 

Este vorba aici despre ecumenismul sângelui (al creştinilor de toate confesiunile: ortodoxă, catolică, protestantă).  La  rândul lor,  creştinii din social-media au descis şi ei să mediteze  la martiriul creştinilor copţi egipteni şi şi-au au distribuit o pictură care „interpretează în cheie actuală ”Calea Crucii”, calea omului doborât de o violență” (ibidem).

ȘTIRI

error: Content is protected !!