Marţi 13 – Ziua Informării PreventiveActualitate

Marţi 13 – Ziua Informării Preventive

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în toate judeţele ţării „Ziua informării Preventive”.

Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative care au loc cu această ocazie urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și-a deschis larg porţile cu această ocazie, marți 13 iunie, în toate subunităţile din judeţ, începând cu ora 9:00.

Pe lângă prezentarea tehnicii de intervenţie, militari din cadrul Inspecției de Prevenire au distribuit pliante, broşuri, flyere şi afişe cuprinzând măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă.

Activitatea s-a adresat tuturor vizitatorilor, pentru a le oferi modalităţi de comportare înainte, în timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă.

Anual, în România sunt înregistrate mii de incendii la locuinţe. Pe lângă pagubele imense, acestea produc şi victime. Cele mai frecvente cauze de incendiu la locuinţe sunt coşul de fum defect sau necurăţat, instalaţii electrice defecte sau improvizate, fumatul şi focul deschis şi mijloacele de încălzire.

IGSU a încheiat, în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat „Împreună pentru siguranţă”, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii proactive în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.

În baza acestei colaborări, cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile „F.O.C – Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi, la finalul anului 2013, au iniţiat o nouă acţiune preventivă sub denumirea „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!”.

Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

ȘTIRI

error: Content is protected !!