Maria Tanasă participă alături de cei mai buni dascăli în ”Liga Profesorilor Excepționali”Actualitate

Maria Tanasă participă alături de cei mai buni dascăli în ”Liga Profesorilor Excepționali”

maria_tanasaSe află printre cei mai buni. Binecunoscuta Maria Tanasă este inclusă în topul celor mai valoroși 30 de dascăli care participă la concursul național ”Liga Profesorilor Excepționali”. Profesorul interpret concurează acum cu alte 29 de cadre didactice din toată țara, din care doar 10 vor intra în faza semifinală, în urma nominalizării făcută de o comisie specială.

Maria Tanasă este al doilea reprezentant al municipiului Fălticeni în competiția lansată de Fundația Voiculescu și unul din cei patru din județul Suceava aflați în clasamentul dascălilor de excepție.

”Sunt un om al bucuriei, fac totul întru bucuria de a fi cu copiii.Tot ce fac pentru ei, este un dar pentru mine, împlinirile lor sunt propria-mi împlinire”, declară Maria Tanasă. ”Fac ușor totul…nu-i meserie…este ceva vocațional. Am fost de-a lungul timpului învățătoare, interpretă, metodist, formator, director dar în suflet rămân copil pentru că bucuria vieții mele depinde de bucuria copiilor mei. Școala mi-a intrat în suflet, iar sufletul meu a înflorit în școală.”

Pentru a intra în a treia etapă competițională, regulamentul concursului național spune că aspiranții la titlu trebuie să primească un număr cât mai mare de voturi ce pot fi acordate pe portalul fundației.

Cei care doresc să susțină candidatul Mariei Tanasă pentru un loc cât mai înalt în ”Liga Profesorilor Excepționali”, pot vota pe adresa electronică http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2015/06/tanasa-maria/.

Publicul poate vota până inclusiv duminică 7 iunie.

Întrecerea celor mai valoroși profesori din clasele I-XII se va încheia pe 8 iunie, dată la care va fi anunțat câștigătorul concursului.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!