Manevrele de resuscitare predate elevilor din Fălticeni prin proiectul educațional „Învățăm să salvăm vieți”Local

Manevrele de resuscitare predate elevilor din Fălticeni prin proiectul educațional „Învățăm să salvăm vieți”

Școala Postliceală Sanitară din cadrul Centrului de Studii European derulează proiectul educațional “Învățăm să salvăm vieți”, prin care se urmărește informarea și instruirea elevilor privind „Suportul vital de bază”.

Prima activitate a acestui proiect s-a desfășurat miercuri, 22 februarie 2017, la Colegiul Național “Nicu Gane”.

Timp de patru ore, în sala de sport a colegiului, 637 elevi, 20 profesori și 28 de persoane din personalul didactic auxiliar și personal nedidactic, au participat la activități demonstrative de acordare a primului ajutor și de învățare a manevrelor de resuscitare.

Exercițiile au fost prezentate de elevi ai școlii postliceale, ajutați de maiștri instructori (asistenții Angelica Făgăraș și Florinel-Marius Golea) și de asistentul coordonator al Ambulanței Fălticeni, Mirela Olteanu.

“Sunt manevre pe care le poate face orice om, sunt manevre ușoare, sunt manevre care pot salva viața unui om aflat într-o situație critică, până la venirea echipajelor specializate. Ajungerea la persoana aflată în pericol într-un timp cât mai scurt este condiția necesară și obligatorie pentru a spera la succesul intervenției. Din păcate, întotdeauna există un dezechilibru între numărul solicitărilor și cel al resurselor disponibile, în defavoarea resurselor. Am căutat alte mijloace în a echilibra această balanță, prin instruire și informare a persoanelor, de la copil până la adult”, ne-a declarat Mirela Olteanu, asistent coordonator la Stația de ambulanță Fălticeni.

Proiectul va continua, în perioada următoare, și la celelalte colegii din municipiul Fălticeni.

ȘTIRI

error: Content is protected !!