Luptătorii din trupele speciale SIAS și polițiștii de la Investigații Criminale au descins la miezul nopții în localurile din FălticeniActualitate

Luptătorii din trupele speciale SIAS și polițiștii de la Investigații Criminale au descins la miezul nopții în localurile din Fălticeni

S-au trezit cu mascații pe ringul de dans. Tinerii care se aflau la distracție, dar și patronii de cluburi și baruri din Fălticeni, au avut oaspeți neașteptați la petrecere. Lucrători ai Poliției Municipale au descins în mai multe localuri aflate pe raza municipiului într-o amplă acțiune de prevenire și descurajare a actelor de natură infracțională.

Oamenii legii au făcut vizite inopinate trei zile consecutiv, la miezul nopții, atunci când tinerilor le era lumea mai dragă iar distracția era în toi.

Peste 30 de polițiști fălticeneni de la Investigații Criminale și Ordine Publică au fost mobilizați în misiune alături de luptători ai trupelor speciale SIAS (Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale). Aceștia au luat la puricat câteva unități de alimentație publică unde s-au produs frecvent scandaluri și fapte antisociale.

Controalele inopinate s-au desfășurat pe perioada sfârșitului de săptămână, între 2 și 4 septembrie.

”Au fost acțiuni prinse în cadrul planurilor de măsuri pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică. S-a intervenit cu efective sporite. Polițiștii fălticeneni au fost sprijiniți de echipe din cadrul SIAS.”, ne-a declarat comisarul Ionuț Epureanu. ”Acesta vin în urma unei analize efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava împreună cu Poliția Municipiului Fălticeni. Au fost verificate mai multe unități economice, în special baruri și discoteci.”

De controale nu au scăpat nici proprietarii de restaurante. Unii polițiști au acționat în ținută civilă, iar alții în uniformă.

Zeci de persoane, în special cele de vârstă tânără, au fost legitimate. Polițiștii au făcut verificări în ceea ce privește posesia de arme albe sau obiecte contondente.

Reprezentanții IPJ Suceava spun că acțiunile au fost declanșate pe fondul actelor de violență petrecute în ultimul timp în anumite baruri și discoteci din municipiul Fălticeni.

În urma verificărilor nu s-au înregistrat cazuri și abateri deosebite.

Acțiunile desfășurate au avut ca scop principal descurajarea actelor infracționale. Controalele inopinate vor continua la Fălticeni până la sfârșitul lunii septembrie. Echipele mixte formate polițiști și luptători SIAS urmează să descindă și în alte localuri aflate în vizorul autorităților însărcinate cu păstrarea ordinii și siguranței publice.

ȘTIRI