Luminile de sărbători vor fi aprinse în seara zilei de 5 decembrieLocal

Luminile de sărbători vor fi aprinse în seara zilei de 5 decembrie

Se apropie cu pași reprezi luna cadourilor. Autoritățile locale au totul pregătit pentru un moment așteptat cu bucure de localnici. Mai sunt două săptămâni, până când serile și nopțile vor fi pline de culoare la Fălticeni.

Luminile de sărbători vor fi aprinse la începutul lunii decembrie.

La fel ca în ultimii ani, startul feeriei de culori va fi dat pe 5 decembrie, spre seară, înaintea sosirii lui Moș Nicolae.

”Păstrăm obiceiul din anii trecuți, astfel că luminile de sărbători le vom aprinde în seara zilei de 5 decembrie.”, ne-a spus primarul Cătălin Coman. Anul acesta nu am investit în achizițiile de instalații luminoase. Oricum luna decembrie va fi una plină de culoare, dar și de bucurie, pentru că ne-am propus deschiderea unui patinoar în centru.  Totodată avem și câteva evenimente frumoase, inclusiv întâmpinarea Anului Nou în centrul municipiului, urmat de un foc de artificii.”

Municipiul Fălticeni va fi inundat de lumini multicolore timp de cinci săptămâni.

Aleea pietonală centrală, dar și cele mai importante străzi din municipiu au fost împodobite cu instalații luminoase. Zona centrală și principalele artere din municipiu nu fac nici ele excepție. Angajații Primăriei au lucrat zile în șir pentru împodobirea stâlpilor și arborilor care vor colora atmosfera.

Bulevardul Revoluției, Bulevardul 2 Grăniceri, Strada Republicii, Maior Ioan, Sucevei vor fi iluminate în culori albe, albastre și roșii.

Feeria de culori va fi prezentă și în Piața ”Mihail Sadoveanu”, dar și pe esplanada centrală, unde brazii vor purta și ei instalații
luminoase.

Luminile vor străluci timp de 5 săptămâni, până la data de 19 ianuarie, când unii fălticeneni vor sărbători Boboteaza pe stil vechi.

ȘTIRI

error: Content is protected !!