Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la FălticeniActualitate

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Fălticeni

Cel mai mare miracol al Ortodoxiei se petrece în ziua Învierii. Lumina care se pogoară din cer va fi ajunge în sute de lăcășuri din județul Suceava. Este deja o tradiție ca focul haric de la Ierusalim să fie adus în nordul Moldovei, ținutul la mănăstirilor vechi de peste 500 de ani.

Spre diferență de anii din urmă, anul acesta lumina sfântă va fi adusă cu un un avion de mici dimensiuni.

Lumina de la Ierusalim va fi adusă în România, în jurul orei 19, de o delegație a Patriarhiei Române condusă de Episcopul Timotei Pahoveanul, originar din Fălticeni. De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, aceasta va ajunge în Moldova, Transilvania şi Banat cu trei avioane de mici dimensiuni.

Pe Aeroportul Suceava ea va fi împărțită protopopiatelor din județ. Sfânta Lumină va fi adusă din capitală în municipiul reședință de județ cu un avion al aeroclubului Fly Club Bucovina.

Demersurile pentru aducerea Luminii de la Ierusalim pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” au fost făcute de Consiliul Județean Suceava împreună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Lumina Sfântă va ajunge la Fălticeni în jurul orei 22 cu un grup de preoți condus de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

ȘTIRI

error: Content is protected !!