Licuricii au derulat proiectul socio-educaţional “Săptamâna omeniei”Invăţământ

Licuricii au derulat proiectul socio-educaţional “Săptamâna omeniei”

În perioada 1-10 aprilie, Grădiniţa “Licurici” din Fălticeni a derulat proiectul socio-educaţional “Săptamâna omeniei” cu participarea tuturor cadrelor didactice din unitate.

Acţiunea de donare “Dar din dar se face rai” s-a defăşurat joi 9 aprilie. O echipă formată din cadre didactice (Loghin Anişoara, Dulgheriu Maria, Dănilă Daniela), părinţi şi copii, s-a deplasat la Grădiniţa Brădăţel, comuna Horodniceni, pentru a dona obiecte de îmbrăcăminte, jucării, dulciuri şi fructe.

“Darurile au fost primite cu emoţie şi bucurie. De asemenea, am distribuit mai multe pachete cu produse alimentare (zahăr, orez, făină, ulei) la opt familii cu venituri precare din cartierul Maior Ioan, Fălticeni şi la căminul de bătrâni de la Mănăstirea Buciumeni. Mulţumiri tuturor colegelor şi părinţilor implicaţi în această acţiune, care demonstrează încă odată că prin bunătate şi altruism putem aduce bucurie celor din jurul nostrum”, a declarat prof Anişoara Loghin, coordonatoarea proiectului.

ȘTIRI

error: Content is protected !!