Liberalul Mihai Vitcu și-a anunțat demisia din Consiliul Local Fălticeni: Sper ca dictatura șmecherilor din acest oraș să disparăLocal

Liberalul Mihai Vitcu și-a anunțat demisia din Consiliul Local Fălticeni: Sper ca dictatura șmecherilor din acest oraș să dispară

Surpriză în deliberativul local. Unul din cei șapte consilieri din grupul PNL și-a anunțat astăzi, 30 martie, demisia în plenul ședinței ordinare. Mihai Vitcu i-a înaintat secretarului municipiului Mihaela Busuioc, la finalul dezbaterii, cererea de retragere din funcție.

Decanul de vârstă al opoziției și-a motivat gestul pe fondul unor nemulțumiri personale legate de situația taxelor și impozitelor, dar și felului în care se cheltuiesc banii publici.

Mihai Vitcu susține că demisia lui este o formă de protest față de modul în care banii publici sunt direcționați spre lucrările derulate în instituțiile de învâțământ și sănătate din municipiu.

Declarația consilierului liberal s-a încheiat cu cuvinte dure la adresa social-democraților, el exprimându-și speranța că ”dictatura șmecherilor” din oraș va înceta să mai existe.

Mandatul alesului local Vitcu s-a încheiat cu două luni mai devreme.

”Vă rog să luați act de demisia mea, din această funcție, începând cu data de 1 aprilie 2016. Speranța mea și a miilor de locuitori din Municipiul Fălticeni de a se reveni asupra aberantelor taxe și impozite, impuse prin proiectul primarului Cătălin Coman, în noiembrie 2015, s-a epuizat, prin respingerea propunerilor noastre din februarie 2016.”, spunea liberalul Vitcu la finalul ședinței Consiliului. ”De asemenea, această demisie este și un protest al modului cum se cheltuiesc banii publici pe lucrări mai mult sau mai puțin necesare în instituțiile de învățământ și de sănătate precum și pe lucrările unor proiecte aberante, gen fântâni arteziene și mega-ștrandul de la Nada Florilor, coșul de fum (de la Școala Gimnazială ”Ioan Ciurea”), lucrări fără finalitate la așa-zisa Maternitate, etcetera, etcetera. Sper ca dictatura șmecherilor din acest oraș să dispară și să intrăm într-o normalitate firească.”

Decizia liberalului Mihai Vitcu nu i-a luat deloc prin surprindere pe colegii liberali, cel puțin după reacția lor aceasta se poate deduce.

La finalul discursului, consilierul demisionar le-a spus membrilor deliberativului local ”La revedere” și le-a urat succes.

În vârstă de 70 de ani, fostul profesor de istorie are un mandat de consilier județean (PSD), între anii 2000 și 2004, și, pentru scurt timp, consilier local PSD la începutul mandatului din perioada 2004.

ȘTIRI

error: Content is protected !!