Legea care interzice fumatul în spaţiile publice este constituţionalăNational

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice este constituţională

Fumatul va fi interzis în spaţiile publice, pe teritoriul României. După ce au analizat contestaţia celor 33 de senatori, judecătorii Curţii Constituţionale au decis astăzi că legea care interzice fumatul în spaţii publice este constituţională.

Decizia CCR deschide legii drumul către Cotroceni, în vederea promulgării de către preşedintele României.  Ulterior, legea va intra în vigoare în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Fumatul va fi interzis în cluburi, baruri, restaurante, în mijloacele de transport, şcoli şi unităţile destinate protecţiei şi asistenţei copilului, spitale, etc.  Fac excepţie celulele deţinuţilor din penitenciarele de amximă siguranţă.

Nerespectarea noilor prevederi legale va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv între 5.000 de lei (la prima abatere) şi 10.000 de lei şi suspendarea temporară a activităţii, în cazul persoanelor juridice. Recidiva poate majora amenda până la 15.000 de lei şi va atrage închiderea unităţii.

ȘTIRI

Facebook Comments