Legea atracției universaleCultură

Legea atracției universale

Motto : Cereasca mecanică spune
Că este o lege anume
„Un astru mai mare, se zice
Atrage pe cel mic, amice !”

Văzând că-i universală
Legea cu atracțiile
Nu cumva să faci greșeală
Când adopți relațiile
Cu oricine, cu oricare,
De nu ești un astru mare
De magistru să te-apropii
Dar, distanța s-o păstrezi
Satelit să nu îi devii
Că riști să îl copiezi
Să n-ajungi nici praf de stele
Nici pulbere de pământ
Mai ales în vremuri grele
Prafu-i spulberat de vânt …
Chiar modestă, fii planetă
Oricum, mai independentă
Și n-ai grijă că în viață
Cât de mult te-ai frământa
De vei fi întreg, faci față
Nu te vei fărâmița !
P.S.
Dar, se-ntâmplă și așa :
Chiar, distanța de-o păstrezi
În lumea cu EL și EA
Poți s-o pățești când nu crezi
EA e bună și drăguță
Atrage aștri voinici
Chiar dacă-i mică steluță
E cu vino-ncoa, lipici …
Fie astrul cât de mare
E atras fără scăpare !
(Ce mai spui isaac Newton?
Ți-au luat Legea în balon …)

ȘTIRI

error: Content is protected !!