din_pulberi_de_steleOmul, poetul, profesorul Constantin Bulboacă pentru mine este o persoană atipică: cu cât îl cunosc mai mult, cu atât pot vorbi mai puțin despre el!

Prin natura pregătirii sale profesionale se apleacă înspre visare și cugetare, spre iubire și suferință ascunsă, devenind de multe ori atât de indiscifrabil încât nu te poți încumeta să-i răscolești sufletul, ca nu cumva să i-l rănești…

Volumul de față cuprinde între coperți poeme zămilsite în decursul a mai multor ani, fiecare purtând un inefabil aparte.

Citindu-le atent descoperi în fiecare cuvânt un sens propriu.

Din pulberi de stele” este o înmănunchiere de sentimente, vise, idealuri pe un ton specific omului meditativ.

Spune:

„Din pulberi de stele

Sunt visele mele

Ca jocul de grele

țărână

iubire

joc

iubire

țărână

Ca jocul de grele

Sunt visele mele

Din pulberi de stele”

Foarte sugestivă această imagine redată doar în câteva cuvinte. Pot crede că văd întreaga trecere prin timp a omului: țărână, materia din care Dumnezeu l-a zămilsit, iubirea – modul de a se perpetua, totul semănând a fi un joc care se-ntoarce la iubirea divină și în final iarăși în țărână – întocmai filosofiei creștine: „Din pământ ești făcut, în pământ te duci!”

Visele poetului îi sunt grele, infinite, închegate „din pulberi de stele”.

Constantin Bulboacă se definește prin propriile versuri, considerându-se precum „un fluture agățat de cer”, ce „îmbătat de culoare vrea/ să acopere cu aripa întreg/ orizontul”.

Împăcat cu gândul, continuă:

„Voi pleca sătul de cuvinte/ însetat de vorba tăcerii/ răstignit pe sintagma durerii/ Dar încifrat și dornic de abis/ Voi dăinui în fiecare vis”

Și-ncheie într-un stil propriu:

„Obosit de cuvânt voi asculta/ tăcerea/ iar atunci când nu o voi mai auzi/ Voi fi tăcere!”.

O plachetă de versuri care se citesc ușor dar se înțeleg greu… De, defect profesional!

Costel Bephu

ȘTIRI

error: Content is protected !!