La sfat cu amintirile publicistului Eugen DimitriuCultură

La sfat cu amintirile publicistului Eugen Dimitriu

eugen-dimitriu-la-sfat-cu-amintirile_Scriitorul Eugen Dimitriu scrie un nou capitol în vasta operă dedicată vieții culturale a Fălticeniului.

Vineri, 25 martie 2016, de la ora 12.00, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” va găzdui un eveniment cultural menit să celebreze truda cărturarului nonagenar Eugen Dimitriu, cronicarul personalităților fălticenene, lansarea celei mai recente lucrări a acestuia “La sfat cu amintirile”.

Volumul va fi prezentat publicului de  prof. Gheorghe Giurcă, Aurel Ştefanachi și dr. Alexandru Ovidiu Vintilă.

“La bogata şi consistenta operă publicată până în prezent de D-l Eugen Dimitriu se adaugă şi cea de faţă, intitulată La sfat cu amintirile…. Şi ne oferă multe şi foarte interesante amintiri. De-a lungul întregii sale activităţi desfăşurate pe tărâmul culturii, a cercetat numeroase documente şi arhive, a corespondat cu multe personalităţi din ţară şi din străinătate care aveau legături cu oraşul Fălticeni, a străbătut ţara în lung şi în lat pentru a discuta cu ei sau cu urmaşii lor. (…)Lucrarea de faţă, impresionantă prin conţinut şi dimensiuni, vine să adauge noi informaţii izvorâte din amintiri referitoare la vasta temă a vieţii culturale din acest colţ de ţară. Autorul îşi propune să stea la sfat cu amintirile care au legătură directă cu oamenii menţionaţi aici, oferind cititorului posibilitatea de a afla lucruri mai puţin sau deloc cunoscute până în prezent. Ca urmare, le-a ordonat în aşa fel, încât îi ajută pe cei interesaţi să pătrundă cu folos în contextul cultural la care se referă”, arată prof. Gheorghe Giurcă în cuvântul înainte care deschide volumul.

Cartea, care însumează aproape 800 de pagini, este structurată pe patru capitole. Sunt tratate scrierile autorului, scrieri ale altor autori despre Eugen Dimitriu, scrieri aparținând diverșilor autori despre Fălticeni și personalități fălticenene, și un segment important al corespondenței scriitorului cu oameni de cultură, intelecutali și nu numai.

“Volumul La sfat cu amintirile… constituie un preţios dar oferit de D-l Eugen Dimitriu tuturor celor dornici să se informeze despre ceea ce înseamnă de-a lungul timpului viaţa culturală din Fălticeni”, concluzionează prof. Gheorghe Giurcă.

ȘTIRI

Facebook Comments