Actualitate

La Preuteşti s-a jucat mult fotbal de zilele comunei

preutesti_putna_in_turAjunsă la a treia ediţie „Cupa Preuteşti Amatori” tinde să devină o tradiţie pentru iubitorii sportului rege de pe valea Şomuzului. Duminică şi luni, în cadrul manifestărilor locale dedicate sărbătoririi comunei Preuteşti, zeci de pasionaţi de fotbal şi-au dat întâlnire pe stadionul echipei Şomuzul Preuteşti. Organizatori au fost Primăria Preuteşti şi AS Şomuzul Preuteşti.

Cele şase sate componente ale comunei – Preuteşti, Huşi, Arghira, Leucuşeşti, Mănăstioara şi Basarabi – au avut de demonstrat cine este cel mai bun la fotbal. Asistenţa ar face invidioasă şi o echipă din fotbalul judeţean şi chiar divizionar. Aproape 1000 de persoane au venit la stadion să-şi susţină favoriţii în cele două zile ale competiţiei. Primăria şi alţi sponsori au pus la bătaie premii în valoare de 4.000 de lei, aşa că miza a fost pe măsura pretenţiilor.

Meciurile au fost foarte disputate în faza grupelor şi nu au fost puţine situaţiile în care victoria s-a decis după loviturile de departajare.

În prima grupă s-a impus echipa Arghirei urmată de echipele din Basarabi şi Huşi. În a doua grupă, Preuteştiul a fost pe primul loc iar Mănăstioara şi Leucuşeştiul au împărţit următoarele două poziţii.

În finala mică Basarabi a învins Mănăstioara cu 3-0 (goluri Drugă, D. Ciopraga şi O. Ciopraga). Până la finala mare a fost programat şi un meci demonstrativ între echipa de fotbal feminin Armonia Fălticeni şi echipa de juniori de la Şomuzul Preuteşti.

În finala mare, Preuteştiul a învins cu 3-1 echipa Arghirei, trei goluri înscrise de Ovidiu Clim şi golul de onoare al lui Chihaia.

Competiţia a avut şi un golgeter, 5 goluri marcate de Ovidiu Clim şi o brigadă de arbitri de la Fălticeni, foarte atentă la respectarea literei regulamentului de fotbal: Cosmin Lungu, Lavinia Lichtenstein şi Adrian Vieru.

Premiile au fost înmânate de directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava, Cristi Bărculescu.

Alex S.

foto arhivă

ȘTIRI

error: Content is protected !!