Actualitate

La Fălticeni se vinde primul apartament ANL!

foto arhiva

foto arhiva

A spart gheaţa! În premieră, un chiriaş al Primăriei Fălticeni va deveni proprietar cu acte în regulă al unui apartament construit de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Vânzarea a fost aprobată în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Fălticeni, care a avut loc marţi, 20 octombrie 2015.  Apartamentul este situat pe Bulevardul 2 Grăniceri. într-unul din primele blocuri ANL construite în municipiul Fălticeni, la începutul anilor 2000.

Potrivit fişei de calcul, valoarea apartamentului este de 107413,31 lei. După ce a fost scăzută valoarea de amortizare, proprietarul va plăti în final 80373,22 lei: 15% din valoare ca avans, 1% comision la încheierea contractului de vânzare în formă autentică, iar diferenţa se va achita în rate lunare egale, eşalonate pe o perioadă de 25 de ani.

Agenţia Naţională pentru Locuinţe a construit la Fălticeni, până acum, un număr de 152 unităţi locative.

Încă din vara anului 2014, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a creat cadrul legal pentru vânzarea cu plata în rate lunare a locuinţelor construite prin programul “Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, implementat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).

Noile prevederi stabilesc ca, pentru plata în rate, avansul să fie cel puţin 15% din valoarea de vânzare, iar dobânda să fie constituită din dobânda de referinţă a BNR la care se adaugă două puncte procentuale. Ratele vor fi achitate către deţinătorii unităţii locative respective, iar dobânda va fi aplicată la valoarea rămasă de achitat a locuinţei. Transferul de proprietate asupra locuinţei către cumpărător se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare, până atunci locuinţa rămânând în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.

Odată cu dreptul de proprietate asupra locuinţei se dobândeşte şi dreptul de proprietate asupra cotelor-părţi de construcţii şi instalaţii, precum şi asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun. Titularul contractului dobândeşte şi dreptul de folosinţă asupra cotei-părţi de teren aferentă acesteia, pe durata existenţei clădirii.

Rudy Hodl

ȘTIRI

Facebook Comments