Fostul primar Ilie Gherman trimis în arest: Judecătoria Fălticeni respinge propunerea de arestare preventivăActualitate

Fostul primar Ilie Gherman trimis în arest: Judecătoria Fălticeni respinge propunerea de arestare preventivă

Schimbare de situație în cazul fostului primar al comunei Slatina. După ce miercuri a fost introdus în arestul IPJ Suceava, instanța a decis ca Ilie Gherman să fie cercetat sub control judiciar. Tot pe 1 martie 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au solicitat magistraților Judecătoriei Fălticeni arestarea preventivă a fostului edil.

Ilie Gherman a fost reținut de organele de urmărire penală, pentru infracțiuni care ar fi legate de fraudarea alegerilor locale din vara anului 2016.

Mai exact, fostul primar ar fi adus persoane dintr-o altă localitate să voteze în comuna Slatina, mijlocindu-le stabilirea domiciliului în comuna pe care o conducea.

În propunerea de arestare formulată de procurorii fălticeneni, Ilie Gherman era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals în formă continuată, sub forma instigării. Pedeapsa minimă pentru aceste fapte este de 5 ani de închisoare.

În această seară, Judecătoria Fălticeni a analizat propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Judecătorii au respins propunerea Parchetului și au înlocuit-o cu măsura controlului judiciar.

ȘTIRI

error: Content is protected !!