ISU Suceava derulează proiectul “Salvator din pasiune”Regional

ISU Suceava derulează proiectul “Salvator din pasiune”

Proiectul „Salvator din pasiune”, derulat în premieră de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

32 de persoane vor participa la misiuni alături de echipajele inspectoratului pentru situații de urgență sucevean

La finalul etapelor alocate depunerii dosarelor și analizării acestora de către comisii specializate, începând cu data de 6 august, pompierilor salvatori suceveni li se vor alătura 32 de voluntari în situații de urgență.

Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, aceștia vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv.

Cei 32 de voluntari şi-au ales subunităţile din judeţ unde vor ajunge, respectiv 23 la Suceava, câte trei la Rădăuţi şi Gura Humorului şi câte unul la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Siret.

Cu vârste cuprinse între 16 și 55 de ani, voluntarii noștri provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, cadre didactice, medici, ingineri, asistenți, economiști, studenţi, şomeri etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență.

“În perioada următoare, participanții vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și vor parcurge noțiunile de prim ajutor de bază susținute, cu profesionalism, de către  formatorii din unitatea noastră.

Le dorim mult succes, îi susținem și suntem convinși că efortul concertat, implicarea și colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esențiale în consolidarea gradului de siguranţă la nivelul comunităților”, ne-a informat plt.adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

ȘTIRI