Irizări de luminăPersonalități

Irizări de lumină

Nu credeam că vom vorbi sau vom scrie despre doamna profesoară Aspazia Mancu la timpul trecut. Am admirat-o cu atât mai mult în ultima săptămână când, cu voința-i dintotdeauna, și-a exprimat hotărârea de a înfrunta destinul  prin dârzenia gândului de a fi capabilă să revină pe bancă la soare și să citească. Am crezut-o, pentru că o cunoșteam de-o viață. Și am admirat-o încă o dată. Puterea voinței și a credinței face minuni. Și Doamna putea încă multe.

Tenace și perseverentă, iubitoare de profesie, la catedră cu performanță, lucidă și neîndurătoare până în pânzele albe cu lenea și dezinteresul, avea un mod robesperian de a judeca sistemul de valori. O personalitate cu un categoric da sau nu. Din punctul dumneaei de vedere, foarte corect. Verdicte neîndurătoare. La judecata de apoi a profesoarei, talgerul dreptății se luminează prin multitudinea de formule și reacții ce-i dau calea liberă spre Dincolo. Așa o știm, motivantă și perseverentă. O viață la catedră.

Și încă o viață după aceea, când nu s-a despărțit de rigorile chimiei, modelând și sistematizând încă lumea fără de sfârșit a acesteia. Și-n plus, și-a luat asupră-și și alte responsabilități. Președintă a Societății Femeilor Ortodoxe din Fălticeni, a adunat fonduri, a ajutat instituții de asistență socială și oameni în situații limită de neputință, boală sau sărăcie. Din nou am admirat puterea de dăruire, stăpânirea de sine. Calități de organizator. Bastonul îi dădea și mai multă prestanță. Cutreiera instituții, firme, apela la foști elevi și la patroni, strângea cotizații, procura alimente. Totul bine gândit și contabilizat. Cont în bancă, documente ținute la zi. O cantitate enormă de muncă, scripte, chitanțiere, ordine, rigurozitate și conștiinciozitate. Despre societate ne-a vorbit și la ultimele întâlniri. O frământa gândul să o lase pe mâni bune. O consolam și-i spuneam că trebuie să accepte să devină președintă de onoare a Societății. Acum, sigur, în semn de omagiu și recunoștință, Societatea îi va purta numele. Societatea a fost iubirea adâncă și constantă a ultimilor 16 ani. Îi dădea sentimentul utilității. La Protoierie avea un program bine stabilit împreună cu doamnele care o ajutau la distribuție. O albină în stupul iubirii față de aproapele său. Nimic forțat sau artificios. Cu ochi de Argus pentru buna și rodnica folosire a fondurilor de la om și pentru om.

Și nu în ultimul rând, înțeleaptă și iubitoare, prestantă și cu un profil bine conturat. Frumoasă, cu o frumusețe a vârstei, autoritară, o lumină care nu va mai poposi ‒ așa cum își dorea pe bancă ‒ la soare. Lumina ei nu se va estompa în amintirea noastră. Tudor ‒ fluturașul și mândria mamei‒ Mihaela, frumoasele bunicii ‒ Raluca și Oana, colegii, foștii elevi, prietenii și toți cei ce și-au întretăiat drumurile cu Doamna, îi vor păstra o amintire frumoasă.

Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni, prezență activă în urbe, iubitoare de cultură, vibrând la necazul celorlalți, îngrijind cu devotament trei din cei dragi inimii ei pe care i-a condus spre limanul fără suspin, a înțeles că nu trebuie să se teamă de moartea care este un dat. Avea cultul prieteniei, al respectului față de semeni și în special pentru cei vârstnici. Senină și determinată, și-a condus propriul destin cu înțelepciunea că omul este rezultanta modului său de a privi lumea. Și a acționat ca atare, stăpână pe sine și pe destinul ei.

Venerabila doamnă ne zâmbește și ne îndeamnă să fim buni. Solară, o revedem cu ochii sufletului pe o bancă a umbrelor în irizări de lumină. Acolo, în cimitirul de la Oprișeni, alături de profesorul Stelian Mancu.

Mioara Gafencu și Dana Busuioc

ȘTIRI