Intervenție cu mascații în miez de noapte pentru aducerea fiicei valutistului fălticenean Viorel AcârnăreseiExclusiv

Intervenție cu mascații în miez de noapte pentru aducerea fiicei valutistului fălticenean Viorel Acârnăresei

Noi detalii în cazul morții suspecte din locuința unui valutist din Fălticeni. Fiica acestuia, în vârstă de 17 ani, a fost găsită ieri seară de doi tineri în cartierul Republicii, în timp ce în celălalt capăt al orașului, în vila de pe Aleea Trandafirilor, zăcea fără suflare tatăl ei, afaceristul Viorel Acârnăresei. Minora se afla în incinta Clubului VIP, patronat de același afacerist, iar ușile erau blocate.

Pentru că era însoțită de un câine lup german, dar și pentru anticiparea unor situații neprevăzute, polițiștii au solicitat sprijinul echipelor de intervenție specială de la Suceava.

Mascații au sosit spre miezul nopții, iar ușile au fost forțate cu ajutorul unei bare din metal. Văzând agitația de afară, dar și trupele de intervenție, adolescenta s-a speriat și s-a retras într-un birou aflat în incinta clubului.

Cu ajutorul unui spray, mascații au îndepărtat câinele care stătea la ușă, iar după aceasta trupele speciale au luat-o pe minoră din club. Ea a ajuns într-un loc sigur, cu condiții bune de înnoptat.

Fata valutistului a fost transportată cu Ambulanța la miezul nopții la Secția de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni.

Minora a rămas aici pe parcursul nopții trecute și a zilei de astăzi. La solicitarea procurorului de caz, polițiștii i-au asigurat permanent paza. Tot azi ea a fost trimisă sub escorta unui polițist la Spitalul Municipal Fălticeni.

În jurul orei 18, fata valutistului a fost adusă la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pe ușile clubului VIP au fost puse două sigilii, paza localului fiind asigurată de un echipaj al Poliției Locale Fălticeni. Ei au supravegheat localul până la sosirea polițiștilor de la criminalistică. Aici au fost desfășurate astăzi mai multe investigații.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava susțin că în cauză s-a întocmit un dosar penal pentru omor și că s-a creionat un cerc de suspecți.

Ancheta este desfășurată de echipe mixte ale Serviciului de Investigație Criminalistică din Fălticeni și Suceava, sub coordonarea unui procuror criminalist.

Viorel Acârnăresei a fost găst mort în propria locuință, vineri seara, în jurul orei 19, de către Marin Acârnăresei, fratele mai mare al valutistului în vârstă de 59 de ani. Casa acestuia a fost răvășită, unele obiecte fiind distruse.

Neoficial se vorbește că victima prezenta mai multe lovituri de cuțit, una dintre acestea fiind aplicate la nivelul gâtului.

ȘTIRI

error: Content is protected !!