Falticeni_29_decembrie_2

La ora 15.30, în Fălticeni se înregistrau minus 6 grade (resimţit minus 8 grade). Ninsoare slabă viscolită. Pentru noaptea care urmează este prognozată o temperatură minimă de minus 12 grade.

Serviciul de utilităţi publice al Primăriei Fălticeni continuă activitatea de degajare a zăpezii de pe căile de acces rutier şi pietonal.

La nivel de judeţ se semnalează viscol în rafale, 50-60km/h.

Până la ora 18 rămâne în vigoare atenţionarea Cod galben, ninsori, viscol, precipitaţii mixte, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali. 

Potrivit CNADNR, între orele 05.30 – 12.00, pe drumurile drumurile naţionale din judeţul suceava s-a actţionat cu utilaje şi materiale antiderapante, astfel:

SDN Suceava a acţionat cu 33 de utilaje. S-au răspândit 211 tone de material antiderapant, pe 316 km, pe urmatoarele drumuri nationale [DN]: 2, 15C, 17, 17A, 29, 29A, 2E, 2H, 2K.

SDN Câmpulung Moldovenesc a acţionat cu 23 utilaje. S-au răspândit 303 tone de material antiderapant pe 454 km, pe urmatoarele drumuri nationale [DN]: 17, 17A, 17B, 18, 2E.

 

Starea părţii carosabile

Fălticeni (ora 9.30) În această dimineaţă, în municipiul Fălticeni se circulă în condiţii de iarnă. Ninge de 14 ore, stratul de zăpadă depus este de cca 20 de centimetri.

Carosabilul este acoperit cu zăpadă. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire pentru asigurarea circuţaiei pe principalele căi de acces şi de tranzit, în special pe Drumul European 85. Se circulă cu difcultate pe trotuare (acţiune de deszăpezire în derulare).

În judeţul Suceava În cursul nopţii s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant pe toate sectoarele drumurilor naţionale din judeţul Suceava, astfel:

SDN Suceava a acţionat cu 28 de utilaje. S-au răspândit 345 tone de material antiderapant pe 517 km, pe urmatoarele drumuri nationale [DN]: 2, 15C, 17, 17A, 29, 29A, 2E, 2H, 2K.

SDN Câmpulung Moldovenesc a acţionat cu 22 utilaje. S-au răspândit 268 tone de material antiderapant pe 402 km, pe urmatoarele drumuri nationale [DN]: 17, 17A, 17B, 18, 2E.

 

Meteo

În această dimineaţă Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea meteorologică Cod galben valabilă şi pentru judeţul Suceava. Astfel, până în această seară, ora 18, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali va ninge viscolit.

Pentru prevenirea evenientelor nedorite pe drumurile publice, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

ȘTIRI

error: Content is protected !!