Incendiu în Fălticeni, pe strada ArmateiLocal

Incendiu în Fălticeni, pe strada Armatei

Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu 2 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Fălticeni.

Incendiul s-a produs vineri, 4 noiembrie, în jurul orei 19, pe strada Armatei, stradă pe care își are sediul și Detașamentul de Pompieri Fălticeni.

La sosirea echipajelor, ardea un perete interior şi grinda de susţinere a acestuia, din lemn, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU Suceava, incendiul a fost lichidat la ora 22:18. Au ars aproximativ 6 metri pătraţi din perete, 5 metri liniari din grindă şi 6 metri pătraţi de izolaţie. S-au degradat 8 metri pătraţi de parchet şi pereţii casei din laterala sistemului de încălzit (sobă şi coş de fum) pe aproximativ 12 metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

foto – arhivă

ȘTIRI

error: Content is protected !!