În ziua alegerilor locale nu se pot desfăşura referendumuri localeLocal

În ziua alegerilor locale nu se pot desfăşura referendumuri locale

Adio referendum la pachet cu alegerile pentru primar şi consiliul local! Precizări de ultimă oră, legate de activitatea electorală din acest an, le taie elanul celor care doresc să organizeze referendumuri locale în ziua alegerilor.

Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă au transmis în teritoriu un punct de vedere comun potrivit căruia, în conformitate cu legislaţia actuală, în data de 5 iunie 2016, dată fixată pentru alegerile locale, nu se pot desfăşura referendumuri locale.  Motivul ar fi acela că primarii nu pot înfiinţa alte secţii de votare decât cele prevăzute legal pentru alegerile locale.

Recent, consilierul Gheorghe Aldea a anunţat că va propune Consiliului Local Fălticeni,  un proiect de hotărâre pentru aprobarea şi desfăşurarea unui referendum, la data de 5 iunie 2016, în Municipiul Fălticeni, referitor la impozitele locale aplicabile în anul 2016. Iniţiativa lui Gheorghe Aldea a primit atunci, cinci semnături din partea foştilor colegi din PNL.

 

Arhiva Cronica TV

ȘTIRI