Slujbă de resfințire la biserica Sfinții Constantin și Elena” din satul Lămăşeni construită în urmă cu 157 de aniReligie

Slujbă de resfințire la biserica Sfinții Constantin și Elena” din satul Lămăşeni construită în urmă cu 157 de ani

Ziua de duminică, 4 septembrie 2016, a avut o încărcătură aparte pentru credincioşii din Parohia Lămăşeni 2. Sute de oameni din comuna Rădăşeni şi nu numai, autorităţile locale, au luat parte la slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena”, oficiată de Î.P.S PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de protopopul de Fălticeni, Adrian Dulgheriu, şi un sobor de preoţi din Protopopiatul Fălticeni.

Cu această ocazie, biserica a primit şi al doilea hram „Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia”, iar preotul paroh Adrian Pintilie a fost hirotesit.

În cuvântul de învăţătură rostit la Lămăşeni, ÎPS PIMEN le-a vorbit credincioşilor despre Taina Spovedanii.

În ultimii şase ani sfântul lăcaş a beneficiat de lucrări de refacere la biserică, altarul de vară, clopotniţă, casa de prăznuire şi lumânărar. S-a realizat pictura, tencuiala exterioară, s-a intervenit la acoperiş şi a fost renovată casa parohială.

Până sâmbătă, 10 septembrie, Biserica este deschisă tuturor celor care, potrivit tradiţiei, se închină şi trec prin Sfântul Altar.

Biserica, ridicată din cărămidă pe temelie de piatră, are o vechime de peste 150 de ani. Lucrările de construcţie au început în anul 1853, de către boierii Vasile şi Anastasia Cichirdik, iar în 1859 noua biserică a fost târnosită.

De numele Anastasiei Cichirdik se leagă şi existenţa „horologiului pe patru feţe” achiziţionat de la Viena pentru Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni.

ȘTIRI

error: Content is protected !!