Grădinițele cu program prelungit din Fălticeni au încheiat proiectul tematic ToamnaEducație

Grădinițele cu program prelungit din Fălticeni au încheiat proiectul tematic Toamna

Proiectul tematic “Toamna” s-a desfășurat și în acest an în cele trei grădinițe cu program prelungit din Fălticeni:  GPP ”Pinocchio” și structurile arondate, GPP ”Licurici” și GPP ”Dumbrava Minunată”.

Figurine haioase din roadele toamnei la GPP Pinocchio

Preșcolarii au pătruns în tainele naturii pentru a sesiza și înțelege cauzele fenomenelor, au descoperit bogățiile acestui anotimp, și au valorificat în mod creativ cunoștințele dobândite în contexte variate.

Concursul ”Talente la ornamente”, aflat la a V-a ediție în grădinița noastră, are ca scop inițierea de demersuri de genul ”Educăm împreună”, menite să cultive lucrul în echipă copii – părinți – educatoare, în beneficiul copilului, prin valorificarea experienței și a competențelor de comunicare, a abilităților practice, a creativității și imaginației, având în vedere starea de bine a copilului, precum și încurajarea cadrelor didactice de a sprijini copilul și părintele în experiența de a trăi bucuria unui timp de calitate, ca bucurie a creșterii personale. Activitatea nu are nimic în comun cu sărbătoarea de Halloween, copiii preșcolari, părinții acestora fiind informați de către cadrele didactice privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în grădiniță fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor”, a declarat coordonatorul de proiect, prof. Adriana Samson, de la GPP Pinocchio.

Expoziția cu produsele înscrise la concurs a fost un moment de recompensă a muncii în echipă, copiii primind diplome, dulciuri și cadouri. Activitatea s-a finalizat cu carnavalul Toamnei, copiii fiind costumați în personaje tematice, oferind un spectacol în care au valorificat cunoștințele dobândite despre anotimpul toamna.

Bogățiile toamnei au fost personalizate cu multă ingeniozitate în personaje preferate de copii, dând viață unor povești inedite: peisaje de toamnă cu copaci din conopidă, trăsurica zânei Toamna, Pinocchio și prietena lui, dovlecei haioși, vaze cu flori, spiderman, turma de oi și păstorul,  lebădă,  arici, bufniță, pinguini, șoricei, oameni de zăpadă, teatru de legume, figurine vesele de fetițe sau băieței

Copii harnici și pricepuți la GPP Licurici

Preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Licurici” au fost premiaţi în cadrul concursului interşcolar „Talente la ornamente” (Domeniul Ecologie şi Protecţia Mediului). Micuţii „artişti” au realizat minunate ornamente de toamnă, cu materiale din natură.

La acţiune au participat 125 preşcolari, coordonaţi de cadrele didactice din unitate (Findanis I., Bubuţanu A., Mircea Cl., Ciubotariu E., Dulgheriu M., Chelariu M., Loghin A., Capmare A., Dănilă D., Ştefan F.).

Împreună cu educatoarele şi părinţii, preşcolarii au realizat ornamente din roadele toamnei, au transformat materiale din natură in creaţii originale, iar la finalul concursului au fost rasplătiţi cu diplome şi dulciuri.

„Prin acest concurs s-a urmărit stimularea aptitudinilor artistico-plastice şi practice ale preşcolarilor şi consolidarea parteneriatului grădiniţă –familie, prin implicarea directă a părinţilor în activităţile premergătoare concursului – ateliere de lucru. În cadrul aceluiaşi concurs, în luna decembrie se va desfăşura concursul de creaţie a ornamentelor pentru sărbătorile de iarnă”, a declarat prof. coordonator Ana Bubuţanu

„Marele câştig al acestui eveniment- expoziţia de toamnă, este că am descoperit copii şi părinţi implicati, care au răbdare şi talent. Concursul “Talente la ornamente” îşi propune să antreneze copiii în activităţi prin care să-şi formeze priceperi şi deprinderi care să le dezvolte potenţialul creator şi să-şi dezvolte simţul artistic”, a precizat prof. coordonator Isabela Findanis.

ȘTIRI

error: Content is protected !!