Regional

Gospodărie mistuită de foc în localitatea Baia

pompieri_incendiuSâmbătă, 13 iunie 2015, militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni şi lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Baia au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Ioan B., din comuna Baia (incendiul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112 la ora 11.46).

La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent la casa de locuit şi la adăpostul de animale, existând pericolul de propagare la gospodăria învecinată. Sinistrul a fost observat şi anunţat cu întârziere, deoarece proprietarul era plecat la munci agricole. De asemenea, flăcările s-au dezvoltat cu rapiditate şi din cauza materialelor combustibile, respectiv a construcţiilor majoritare din lemn, cu învelitori din azbest”, ne-a informat plt. adj. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Incendiul a fost lichidat la ora 14:02 şi au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 96 de metri pătraţi, acoperişul şi interiorul adăpostului de animale pe 60 de metri pătraţi, circa 3.000 kilograme furaje, 800 kilograme de ovăz, bunuri casnice, tâmplărie din lemn şi altele. Flăcările au degradat planşeul şi pereţii portanţi ai casei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect, aflat în podul adăpostului de animale.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat gospodăria învecinată.

ȘTIRI

Facebook Comments