Gheorghe Aldea este pentru investiții, crearea de locuri de muncă, un parc industrial și sprijinirea micilor întreprinzătoriAlegeri Locale 2016

Gheorghe Aldea este pentru investiții, crearea de locuri de muncă, un parc industrial și sprijinirea micilor întreprinzători

Soluții clare pentru un oraș care trebuie să se dezvolte. Gheorghe Aldea și-a creionat în platforma program pentru administrație locală, pentru perioada 2016 – 2020, un capitol dedicat creării locurilor de muncă. În viziunea candidatului ALDE la funcția de primar al municipiului Fălticeni, atragerea și susținerea investițiilor sunt pilonii care vor asigura climatul stabil pentru angajatori.

Economistul Aldea consideră că operatorii care vor să își dezvolte afacerile și să creeze noi locuri de muncă au nevoie de un cadru fiscal atractiv. În acest sens, candidatul ALDE reiterează ideea scăderii taxelor și impozitelor locale.

”Atragerea investitorilor și susținerea investițiilor este în strânsă legătură cu micșorarea taxelor și impozitelor locale la minimul permis de Codul Fiscal.”, afirmă Gheorghe Aldea. ”Totalul de venituri proprii al municipalității fălticenene, în anul fiscal 2015, este de 18,6 milioane de lei. Din aceștia, 9,2 milioane de lei sunt impozite locale iar 9,3 milioane de lei provin din cote defalcate pe venit de 9,3 milioane de lei.”

Candidatul ALDE la Primăria Municipiului Fălticeni precizează că principala sursă de venit la majoritatea Unităților Administrativ Teritoriale se bazează pe cotele defalcate din impozitul pe venit și nu pe venituri din impozit.

El mai spune că s-a opus în Consiliul Local pentru creșterea taxelor și impozitelor pe anul 2016 și că, acum, mai mult ca oricând, scăderea acestora este îndreptățită pentru simplul fapt că administrația locală trebuie să transmită un semnal clar pentru potențialii investitori dar și pentru agenții economici locali.

”Eu cred că se justifică mai mult ca oricând micșorarea taxelor și impozitelor locale. Prin comparație, la Fălticeni se aplică 1,3% impozit pe clădiri la persoane juridice, în timp ce la Gura Humorului se aplică doar 1%. Diferența de 0,3% este apăsătoare pentru un investitor care vrea să investească câteva sute de mii sau milioane de euro.”, spune candidatul Gheorghe Aldea. ”Putem crea locuri de muncă! Putem dezvolta orașul cu eforturi susținute pentru atragerea și susținerea de investiții! Dar în același timp trebuie să micșorăm și impozitele! ”

Liderul ALDE Fălticeni vede ca principal vector de creștere economică și înființarea unui parc industrial, ca prioritate de grad zero pentru administrația locală.

Acesta va constitui polul de dezvoltare al municipiului folosind modelul de succes al celor existente în orașe din Transilvania și Banat. Gheorghe Aldea este convins că printr-un astfel de parc și prin scăderea taxelor și impozitelor, municipiul de Șomuz poate intra în vizorul investitorilor.

”Locurile de muncă pot fi create dacă există și condițiile necesare pentru atragerea investitorilor.”, spune Aldea. ”Este exact ceea ce mi-am propus eu în campania electorală. La fel de important, trebuie să creăm de urgență un parc industrial în municipiul Fălticeni. Aceasta este soluția pentru dezvoltarea orașului și crearea de noi locuri de muncă.”

Parcul industrial ar urma să se întindă pe 25 – 30 de hectare obținuți prin demersuri la Administrația Domeniilor Statului, și va fi construit cu bani de la bugetul local, național și fonduri europene.

Candidatul ALDE mai spune că eforturile municipalității trebuie canalizate pentru obținerea de venituri proprii la bugetul local din cote defalcate de impozit pe venit, care se traduc prin creșterea numărului de angajați, respectiv de la 5.600 în prezent, la cel puțin 7.000 de angajați în următorii patru ani.

”Dacă în următorii doi ani de zile nu reușim să industrializăm municipiul Fălticeni, decalajul dintre Fălticeni și alte orașe din țară va crește.”, afirmă Gheorghe Aldea. ”Soluții există și le-am precizat aici. Odată și odată trebuie să ajungă investitorii și la Fălticeni!”

Aldea a evocat un context pozitiv în perspectiva construirii drumului expres Pașcani – Siret, dezvoltarea infrastructurii rutiere urmând să fie un alt atu pentru investitori. Operatorii economici din industria manufacturieră vor avea toate condițiile dezvoltării de unități de producție. Se vor va putea crea noi locuri de muncă în domenii de tradiție precum cea industria textilă sau unele noi precum industria de componente pentru autovehicule.

”Ținând cont de specificul Fălticeniului, în momentul de față, se pot crea locuri de muncă în industria textilă, industria de componente electronice, industria de componente auto.”, conchide Aldea. ”Trebuie să facem demersuri și eforturi susținute pentru pentru a arăta că Fălticeniul are deschidere pentru investitori, dar atâta vreme cât Fălticeniul are taxe și impozite locale, cele mai mari cote de impozite locale este evident că nu suntem deloc atractivi.”

Al treilea pilon economic reprezintă sprijinirea micilor antreprenori locali. Aldea lansează ideea susținerii întreprinzătorilor din Fălticeni plecați peste hotare la muncă și care vor să investească acasă la ei.

”Este foarte important ca fălticenenii care se află la muncă în străinătate și care au acumulat experiență și capital, să aibă sprijinul nostru . Trebuie susținuți pentru dezvoltarea unor afaceri în sectorul IMM”, explică Gheorghe Aldea . ”Eu îi învit pe fălticenenii plecați peste hotare să revină acasă și să investească cu încredere. Ceea ce ei au aplicat cu succes acolo, să facă și aici! Le oferim toate condițiile!”

Candidatul ALDE la Primăria Fălticeni mai spune că dacă administrația locală nu luptă pentru crearea de locuri de muncă, în strânsă concordanță cu micșorarea taxelor și impozitelor locale, de la an la an, Fălticeniul va deveni un oraș mort.

ȘTIRI

Facebook Comments