Fructe proaspete și bunătăți pe alese la Târgul MăruluiLocal

Fructe proaspete și bunătăți pe alese la Târgul Mărului

Abundență de arome, parfum de fructe și produse naturale. Timp de două zile municipiul Fălticeni i-a reunit pe cei mai importanți producători din zonă din domeniul horticol la Târgul Mărului. Evenimentul, care de 14 ani decurge cu succes, se dorește un promotor al activității pomicultorilor din zonă și în același timp un prilej de a comercializa roadele abia culese din livezi.

Peste 40 de producători și-au dat întâlnire în Piața „Nada Florilor”, locul unde au fost expuse numeroase soiuri de mere.

Organizat de Primăria Municipiului Fălticeni, împreună cu Asociația Pomicultorilor Fălticeni, Cooperativa Agricolă Livezile, Asociația Produs în Bucovina și Consiliul Județean Suceava, evenimentul s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă și duminică, 21 și 22 octombrie.

Oficialitățile din administrația locală și județeană au luat pulsul pieței la Târgul Mărului.

Primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, președintele Gheorghe Flutur, senatorul Ioan Stan și deputatul Alexandru Rădulescu au purtat discuții cu pomicultorii care le-au vorbit despre recolta din acest an, dar și despre problemele cu care se confruntă.

„Avem încă o ediție frumoasă a Târgului Mărului, aici, la Fălticeni. Este o manifestare de tradiție și ne bucurăm că foarte mulți producători de mere au venit cu produse foarte frumoase.”, a declarat primarul Cătălin Coman. „Mă bucur că avem ce arăta, că producătorii de mere din zona Fălticeni și nu numai își dovedesc pentru a nu știu câta oară calitățile profesionale deosebite și astăzi suntem în situația de a ne mândri cu un produs foarte gustos, delicios, mărul de Fălticeni”.

Bogăție de produse

Sucurile procesate la rece Aroma, Olea și Saft, trei mărci de proveniență fălticeneană, au completat oferta întreprinzătorilor locali.

La fel ca și în anii din urmă, Târgul Mărului a avut de toate pentru toți. Produse din carne, lapte și de panificație nu au lipsit de la standurile frumos ornate ale celor de la Rogelya, Pâine la Larisa și Raitar.

Produsele apicole și legumicole, pregătite pentru sezonul rece, s-au regăsit la mai multe standuri de la Târgul Mărului, unde cei interesați au putut achiziționa material săditor pentru livezi.

Mesaj pentru sprijinul economiei locale

Spre diferență de anii precedenți, la ediția 2017 organizatorii au ținut să încurajeze achiziția de produse locale cu afișe pe care au scris „Ajută Fălticeniul! Cumpără produse locale!”. Mesajul, regăsit la standul fiecărui comerciant, s-a dorit un apel de conștientizare a publicului pentru sprijinirea economiei locale.

„Trebuie să conștientizăm populația că economia locală trebuie să fie sprijinită cumpărând produse de calitate din Fălticeni și extrapolând cumva cumpărând produse românești. Trebuie să-i spriinim pe acești minunați oameni care muncesc un an de zile pentru roadele pe care le vedem astăzi pe tarabe.”, a explicat primarul Cătălin Coman. „Suntem încântați că putem face acest lucru. Această manifestare de tradiție va continua la Fălticeni pentru că an de an sunt produse de și mai bună calitate, produse extraordinare pentru care suntem apreciați și felicitați de cetățenii din toată țara”, a mai spus primarul de Fălticeni.”

Foclor și muzică de fanfară

Muzica populară și de fanfară cu completat latura de folclor.

Pe scena din piața centrală au urcat copiii din grupul „Balada” coordonat de Maria Tanasă, Taraful „Doina Rarăului”, Grupul „Moldova” și Ansamblul „Floricica de la munte” din Piatra Neamț.

Ansambluri folclorice din Boroaia, Dolhești și Mălini au încântat publicul cu dansuri populare și dar cântece.

În prima zi a evenimentului s-a desfășurat Festivalul Fanfarelor, unde au participat formații de profil cu instrumentiști talentați precum Fanfara din Preutești.

Ediție de succes

Pomicultorii prezenți la Târgul Mărului spun la unison că ediția din acest an a fost un succes. Merele s-au vândut bine, mai ales că prețurile au fost aceleași ca și anul trecut.

Vizitatorii standurilor au cumpărat în medie 4 – 5 kilograme de mere, însă au fost persoane care și-au făcut și stocuri pe câteva luni.

Comercianții spun că Târgul Mărului este un eveniment de imagine și prezentare pentru produsele obținute în livezile din Fălticeni și zona arondată, mere de calitate cu gust plăcut. Vânzările sunt al treilea factor și motiv al prezenței pomicultorilor care au apreciat că popularitatea târgului este în creștere de la an la an.

targul_marului_2017_29 targul_marului_2017_20 targul_marului_2017_26 targul_marului_2017_11 targul_marului_2017_24 targul_marului_2017_23 targul_marului_2017_27 targul_marului_2017_31 targul_marului_2017_25 targul_marului_2017_21 targul_marului_2017_14 targul_marului_2017_22 targul_marului_2017_18 targul_marului_2017_12 targul_marului_2017_17 targul_marului_2017_1 targul_marului_2017_19 targul_marului_2017_16 targul_marului_2017_5 targul_marului_2017_39 targul_marului_2017_34
<
>

ȘTIRI

error: Content is protected !!