Fraţii Niculeasa din Fălticeni au obţinut medalii de argint şi bronz la turneul de judo  „Cupa Măgura”Sport

Fraţii Niculeasa din Fălticeni au obţinut medalii de argint şi bronz la turneul de judo „Cupa Măgura”

Tinerii judoka din Fălticeni şi-au îmbunătăţit palameresul în competiţiele naţionale.

La sfârşitul săptămânii trecute, trei sportivi din cadrul secţiei de judo a ACS Şomuz Fălticeni au participat la „Cupa Măgura”, ediţia a XII-a, competiţie organizată la Oneşti, cu participarea unui număr de 250 de sportivi din România. Cu ocazia acestui eveniment au fost programate şi calificărilepentru finala Campionatului Naţional Under – 15.

David Niculeasa a obţinut medalia de bronz la categoria 50 kg şi a obţinut calificarea la finala pe ţară Under – 15, care se va desfăşura în perioada 13-15 mai, la Suceava.

Gabriel Niculeasa s-a clasat pe treapta a doua a podiumului (medalie de argint), la categoria 38kg.

La Oneşti a fost prezent şi Andrei Macoveiciuc, elev în clasa I. Chiar dacă nu a obţinut o clasare pe podium, antrenorul prof. Liviu Deleanu vede în Andrei o speranţă a secţiei de judo în anii care vor urma.

David şi Gabriel Niculeasa vor participa săptămâna aceasta, 15-17 aprilie, la Finala pe ţară a Campionatului de Judo Under -14, care se va desfăşura la Miercurea Ciuc, atât la individual cât şi proba pe echipe.

„Rezultatele obţinute la Oneşti sunt încurajatoare pentru clubul nostru şi ne oferă încredere pentru competiţiile următoare. Sperăm să avem o participare onorantă la Miercurea Ciuc şi, de ce nu, să venim acasă cu medalii. Îndemn copiii din Fălticeni să practice acest sport frumos, ca activitate recreativă sau din plăcere, pentru sănătate”, ne-a declarat antrenorul prof. Liviu Deleanu.

Secţia de judo – ACS Şomuz Fălticeni îşi desfăşoară activitatea în Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni.

ȘTIRI

Facebook Comments