Fraţi arestaţi pentru tâlhărirea unui octogenar din ProbotaRegional

Fraţi arestaţi pentru tâlhărirea unui octogenar din Probota

parchetul_falticeni

foto arhiva

Doi fraţi minori au fost ridicaţi de la Gulia, localitatea Dolhasca, şi au ajuns în arestul IPJ Suceava, după ce procurorii fălticeneni au cerut arestarea lor preventivă în cazul unei tâlhării produse în noaptea de 4/5 octombrie, în comuna Probota.

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, Judecătoria Fălticeni a admis propunerea formulată la aceeaşi dată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, dispunând arestarea preventivă a lui Sîrbu Cezar Daniel şi Sîrbu Mihai Aurel, pentru infracţiunea de tâlhărie calificată.

În noaptea amintită, „împreună cu un alt minor, au pătruns prin efracţie în locuinţa unei persoane de sex masculin în vârstă de 83 ani din satul Probota, oraş Dolhasca şi profitând de  starea vădită de vulnerabilitate a acestuia, datorată vârstei, i-au aplicat lovituri pentru a căror vindecare au fost necesare 11-12 zile îngrijiri medicale, modalitate în care i-au sustras suma de 1850 lei şi câteva bunuri”, precizează într-un comunicat de presă prim-procurorul Mariana Crina Greţcan.

 

 

ȘTIRI

Facebook Comments