Flăcările au mistuit ogoarele din Mălini: 10 hectare de vegetație uscată au luat focActualitate

Flăcările au mistuit ogoarele din Mălini: 10 hectare de vegetație uscată au luat foc

foc-miriste-pompieri-maliniÎn luptă cu focul. Zeci de pompieri şi voluntari au făcut echipă pentru stingerea unui incendiu în comuna Mălini, care se putea la pădurea din apropiere. Localnicii au văzut flăcările şi au chemat imediat ajutoare.

Când au ajuns pompierii, focul curprinsese deja câteva hectare de ogoare acoperite cu vegetaţie uscată.

Incendiul, pornit de la un foc deschis, lăsat nesupravegheat, pe un teren agricol, s-a întins pe 10 hectare, în satul Poiana Mărului. Flăcările s-au extins repede, aşa că oamenii din sat au chemat întăriri.

Din cauza terenului accidentat, pompierii nu au putut utiliza autospeciala cu apă, aşa că s-au folosit de mijloace de primă intervenție.

50 de persoane au acționat la lichidarea incendiului din Poiana Mărului. Alături de pompierii Detașamentului Fălticeni s-au aflat lucrătorii Ocolului Silvic Mălini, voluntarii Serviciului Local de Urgență, dar și zeci de săteni care s-au temut ca flăcările să nu atingă fondul forestier.

Focarele au fost lichidate în totalitate. Nu au fost consemnate victime și pagube materiale.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!