Fetiță de 1 an și 4 luni din Fălticeni adusă în stare gravă la spital: Copilul înghițise detergent lichidLocal

Fetiță de 1 an și 4 luni din Fălticeni adusă în stare gravă la spital: Copilul înghițise detergent lichid

La un pas de moarte. Copilul unei familii din Fălticeni a fost adus în stare gravă la spital după ce acesta a înghițit detergent lichid. În vârstă de 1 an și 4 luni, acesta a fost adusă duminică după-amiază la unitatea medicală din municipiu, după aproape 24 de ore la ingerarea substanței.

Totul s-a întâmplat într-un moment când părinții nu se aflau lângă fetița lor.

Deși și-a dat seama ce s-a întâmplat, mama nu a conștientizat consecințele.

Pentru că în ziua respectivă nu i s-a făcut rău copilei, nici unul din părinți nu s-a mai adresat medicilor, însă a doua zi au văzut cu adevărat efectele nocive, la propriu, ale conținutului chimic.

Duminică, pe la orele prânzului, fetiței i s-a făcut rău, iar starea ei s-a agravat rapid. Un echipaj al Ambulnaței a fost apelat prin 112 abia după ce copilul avea vărsături, amețeală și starea de somnolență.

Ajunsă în stare gravă la Spitalul Municipal Fălticeni, copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava.

Medicii au diagnosticat-o cu intoxicație voluntară cu detergent, micuța fiind internată la secția de Pediatrie.

În decurs de un an, în zona Fălticeni au fost consemnate 10 cazuri de intoxicații voluntare cu substanțe chimice, aproape unul în fiecare lună, toate pe fondul nesupravegherii copiilor.

Polițiștii au întocmit dosare de urmărire penală și au deschis anchete pentru stabilirea circumstanțelor în care s-au petrecut incidentele. La rând lor, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au demarat propriile anchete, stabilind totodată dacă minorii aflați în îngrijirea familiilor sunt sau nu în pericol.

ȘTIRI

error: Content is protected !!