Fermierii din zona Fălticeni sunt interesați să obțină subvenția specială pentru cultura de roșii în solarActualitate

Fermierii din zona Fălticeni sunt interesați să obțină subvenția specială pentru cultura de roșii în solar

Producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, în vederea cultivării de tomate în sere și solarii (spații protejate), pot beneficia de sprijin guvernamental printr-o schemă de ajutor de minimis.

Duțu Haralampie,  directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Suceava a precizat pentru Cronica de Fălticeni că valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an.

În zona Fălticeni, potrivit directorului executiv Duțu Haralampie, sunt 11 fermieri care vor să obțină subvenții prin schema de minimis pentru tomate. Este vorba de fermieri din localitățile: Horodniceni -3, Oniceni – 3, Baia – 2, Preutești – 1, Fălticeni – 1 și Cornu Luncii – 1.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomat, în spații protejate, de minimum 1000 mp.,  sa obțină o producție de minimim 2 kg. de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg.,  dovedită cu documente justificative, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii, să valorifice producția in perioadele ianuarie-mai și noiembrie-20 decembrie.

Acordarea ajutorului de minimis ar trebui să stimuleze creșterea cantitativă și calitativă a producției de roșii, în competiție cu tomatele de pe piața europeană.

ȘTIRI

error: Content is protected !!