Fălticeniul şi Preuteştiul ţintesc victoria în prima etapă a Ligii a IV aSport

Fălticeniul şi Preuteştiul ţintesc victoria în prima etapă a Ligii a IV a

Vacanţa s-a încheiat! Duminică, 24 august, se dă startul unei noi ediţii a Ligii a IV a. Liga suceveană de fotbal porneşte la drum cu 18 echipe. Urmează un sezon lung, cu 34 de meciuri pentru fiecare echipă. Din zona Fălticeni se află la start trei echipe: Şomuzul Preuteşti, Moldova Drăguşeni şi Şomuz Fălticeni.

Antrenorii echipelor din Fălticeni şi Preuteşti vor ca echipele lor să pornească cu dreptul în campionat şi spun că obiectivul pentru prima etapă nu trebuie să fie altul decât victoria. Ambele echipe joacă în deplasare, fălticenenii la Flacăra Vicovu de Sus, iar Preuteştiul merge la Recolata Fântânele. Şi Moldova Drăguşeni debutează tot în deplasare, la Voinţa Stroieşti.

“Obiectivul pentru acest sezon ar trebui să fie o clasare în primele patru echipe. Rămâne de văzut dacă lotul şi rezultatele pe care le vom obţine ne vor ajuta în acest sens. Sunt jucători care abia au venit la echipă şi ne lipseşte deocamdată omogenitatea. Sunt sigur însă că după primele două etape lucrurile se vor rezolva”, ne-a declarat Radu Anania, antrenorul echipei “Şomuz” Fălticeni.

În zilele premergătoare primei etape, “Şomuz” Fălticeni şi-a asigurat serviciilor unor jucători în care conducerea clubului îşi pune încrederea: portarul Alex Georgescu (fost jucător la Stroieşti şi Preuteşti), Eusebiu Fortună (fost jucător la Bucovina Pojorâta în Liga a III a), Ilie Smântancă (atacant, de la Sporting Buneşti), Florin Antonesei, Stejărel Vişinar şi Niţu (jucători liberi de contract, de la Sporting Suceava – Liga a III a). De la echipa de juniori a clubului au fost promovaţi Dolceanu şi Handîc. La echipă au revenit Vicu şi Zancu.

Optimism şi în tabăra echipei “Şomuzul” Preuteşti “Cred că clasarea în primele echipe n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Am avut un sezon bun şi spun că merită să avem încredere că vom obţine rezultate şi în noul sezon. De ce să nu ne dorim un trofeu de campioni ai judeţului? Bineînţeles vom vedea dacă rezultatele ne vor ajuta. Sperăm să începem campionatul cu o victorie”, ne-a declarat antrenorul-jucător Cătălin Vasiliu. Acesta speră să revină pe teren la meciul de duminică, după o perioadă în care a fost accidentat.

Lotului de jucători experimentaţi i s-au alăturat: portarul Silviu Dencef, fundaşul  Florin Ailenei, mijlocaşul Vlad Cozma. A revenit la echipă şi portarul Marius Aaniţei.

Cele două echipe au fost nevoite să-şi întocmească loturile de jucători având în vedere o nouă prevedere regulamentară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, care se aplică din acest sezon. A fost introdusă obligaţia de a folosi pe toată durata partidei cel puţin 2 juniori (născuţi după 1 ianuarie 1996 şi mai tineri) şi 3 jucători născuţi după 1 ianuarie 1990.

 

Programul primei etape în Liga a IV a

Duminică, 24 august, ora 13.00

Ştiinţa Vicovu de Sus – Viitorul Liteni

Silva Udeşti – CS Gura Humorului

Victoria Vatra Moldoviţei – Bucovina II Ciocăneşti

Recolta Fântânele –Şomuzul Preuteşti

Bucovina II Milişăuţi – Bradul Putna

Flacăra Vicovu de Jos – Şomuz Fălticeni

Zimbrul Siret – Progresul Frătăuţii Vechi

Viitorul Vereşti – Avântul Volovăţ

Voinţa Stroieşti – Moldova Drăguşeni

*În deschidere, de la ora 11.00, vor avea loc partidele din Campionatul de Juniori A1

ȘTIRI

error: Content is protected !!