Fălticeniul găzduieşte un important turneu în circuitul AmaTurSport

Fălticeniul găzduieşte un important turneu în circuitul AmaTur

Turneul de tenis de masă “Cupa Moş Crăciun”, Turneu A în circuitul AmaTur, încheie anul sportiv 2014. Competiţia se desfăşoară sâmbătă, 20 decembrie 2014, în Sala de Sport „Gabriel Udişteanu”.

Evenimentul, ajuns la ediţia a VII-a, este organizat de ACS Şomuz Fălticeni, cu sprijinul Primăriei Fălticeni, al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava, şi al Consiliului Judeţean Suceava.

Până luni, 15 decembrie, erau înscrişi peste 100 de sportivi la categoriile: Open, Amatori, Copii I-IV + Copii V-VIII şi Dublu. Vor fi prezenţi sportivi din: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Bistriţa şi chiar de la Cernăuţi.

Din partea organizatorilor, Cătălin Cozma ne-a informat că există condiţii logistice care permit desfăşurarea unui turneu de calitate în circuitul naţional AmaTur.

„Acest concurs de sfârşit de an se vrea o sărbătoare pentru toti amaturiştii din zonă, în acest scop organizăm şi o tombolă devenită deja tradiţională, la care se vor castiga prin tragere la sorti diverse obiecte”, ne-a declarat Cătălin Cozma.

Meciurile vor începe la ora 10.00.

ȘTIRI

error: Content is protected !!