Fălticeniul a debutat în circuitul naţional „Tenis 10”Sport

Fălticeniul a debutat în circuitul naţional „Tenis 10”

Federaţia Română de Tenis a reluat sâmbătă, 10 ianuarie 2015, circuitul naţional „Tenis 10”, cu turnee care au avut loc la Bucureşti şi Fălticeni. În circuit sunt înscrise 23 de cluburi din România.

Acest tip de turnee sunt deschise copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, urmărind atragerea copiilor spre jocul de tenis încă de la vârste foarte mici, iniţierea şi selecţia celor cu aptitudini pentru performanţă.

În acest sens, turneele organizate la acest nivel de vârstă se doresc a fi competiţii motivante, cu un grad mic de dificultate, scopul principal fiind participarea, nu performanţa.

După cum v-am informat, sâmbătă, 10 ianuarie, Fălticeniul a găzduit, sub egida secţiei de tenis a ACS „Nada Florilor”, primul turneu „Tenis 10 – Nada Florilor”, o competiţie care va avea loc pe întreg parcursul anului 2015, în prima decadă a fiecărei luni. Încă de la prima ediţie organizatorii au avut cuvinte de laudă di partea părinţilor micilor sportivi care au venit chiar şi de la Suceava, Dorohoi şi Botoşani.

La buna desfăşurarea a evenimentului şi-au adus contribuţia: Federaţia Română de Tenis, ACS „Nada Florilor” (prin instructorul Marcel Dascălu), Primăria Fălticeni (care pune la dispoziţia organizatorilor Sala de sport „Gabriel Udişteanu”), sponsorii Grigore Florea şi Vasile Buzdea, şi nu în ultimul rând părinţii copiilor din Fălticeni).

Primul turneu „Tenis 10”, s-a desfăşurat pe toate nivelurile (roşu, portocaliu, verde)şi a adunat la start 20 de sportivi. După 7 ore, în care s-au disputat peste 40 de partide, ierarhiile au fost următoarele:

<strong>Nivelul roşu (începători):</strong> 1. Darius Avrămia (Fălticeni), 2, Ştefan Fîntînaru (Fălticeni), 3. Luca Ivanov (Fălticeni), 4.Alexandru Lupu, 5. Ilinca Suhan.

Finala mică: Ivanov – Lupu 7-3 / Finala mare: Avrămia – Fîntînaru 7-2

<strong>Nivelul portocaliu (mediu):</strong> 1. Alexandru Smocot (Dorohoi), 2. Ilinca Anton (Fălticeni), 3. Răzvan Maciuc (Suceava), 4. David Onisei (Fălticeni), 5. Buhă David (Fălticeni), 6. Lungu Matei.

Finala mică: Maciuc – Onisei 7-2 / Finala mare: Smocot – Anton I. 7-3

<strong>Nivelul verde (avansaţi): </strong> 1. Rareş Ilisei (Botoşani), 2. Andreea Anton (Fălticeni), Teodor Lefter (Botoşani), 4. Monica Buzdea (Fălticeni).

<em>Grupa A:</em> 3. Sara Guşă (Fălticeni), 4. Cosmin Ciocîrlan (Fălticeni), 5. Rareş Cazac

<em> Grupa B: </em> 3. Evelina Tănase (Fălticeni), 4. Corina Suhan.

<strong>Alex S. </strong>

ȘTIRI

error: Content is protected !!