Evenimente rutiere în Hârtop și RâșcaRegional

Evenimente rutiere în Hârtop și Râșca

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208, pe raza comunei Hârtop, la intersecția cu DJ 208C, într-o curbă la stânga, în condiții de ceață densă, un tânăr de 23 de ani, din municipiul Fălticeni, nu a adaptat viteza, a derapat și a intrat în șanțul din partea dreaptă, unde l-a surprins și accidentat pe un tânăr de 18 ani, din comuna Cornu Luncii, aflat lângă un autoturism staţionat la volanul căruia sea afla un tânăr de 19 ani din comuna Cornu Luncii.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

***

Sâmbătă, la ora 06.50, Secția 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, a fost sesizată despre faptul că, pe DJ 155A, pe raza comunei Râșca, a avut loc o tamponare. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un autoturism intrat într-un copac și în apropiere doi bărbați, unul de 45 de ani şi celălalt de 41 de ani, ambii din comuna Râșca.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a lipsei de experiență, bărbatul de 45 de ani, ce nu posedă permis de conducere, a condus autoturismul fiului său, plecat în străinătate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și s-a lovit de copac.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI

Facebook Comments