Erupţii de toamnăcultura

Erupţii de toamnă

eruptii_de_toamna_9Toamna s-a lăsat peste Dolheștii-Sucevei ca o mângâiere dumnezeiească. Ca un sceptru împărătesc a pus stăpânire pe fiecare dintre noi făcându-ne bucuroși mai mult de viață sau poate s-o „îndurăm” mai ușor atâta timp cât din dragoste trăim fără a crede că putem muri vreodată…

Acum, iubita cu mângâieri argintii usucă lacrimile ce-au curs pe buzele verii și ne-așteaptă cu strugurii din vii…

Colectivul de redacție al publicației de folclor și informare locală „Erupții dolheștene”, precum și cel al Cenaclului literar-artistic „Erupții…”, sensibile la miracolul oferit de Măria-Sa Natura au hotărât ca ședința de lucru din luna aceasta să aibă loc chiar în mijlocul ei având ca motto un binecunoscut vers din creația lui Nichita Stănescu pus într-o formă aparte: „A venit, a venit toamna!” și toată această „Emoție de toamnă” a poetului s-a răsfrânt și peste participanți.

Au foat prezenți pe lângă cenacliști, consăteni, de la cei mai tineri până la veteranul de 93 de ani Sandu Istrate iar ca invitați formația „Dan Punei” din Pașcani împreună cu Puiu Crețu care, la o vioară și un flaut fermecat au încântat și descântat pe cei prezenți cu „Balada” lui Ciprian Porumbescu, cu „Rapsodia română” a lui Enescu și cu alte melodii adecvate evenimentului.

Deasemeni, din Roman a avut plăcerea să fie iarăși printre noi interpretul de cântec popular și organizator de spectacole, Nelu Hongu.

Oaspeți, iubitori de frumos, și-au făcut prezența din Dolhasca, Fălticeni, Iași și din localitățile vecine care au fost întreținuți, cu ospitalitatea ce-l caracterizează pe dolheștean, de către primul gospodar al comnunei, primarul Cătălin Gh. Darabă.

Și ceea ce și-au propus au reușit!

Organizatorii au dorit ca prin acest mod de exprimare să redescopere satul și lumea de altădată, să-l readucă pe ecranul minții și de a-l lăsa viu celor ce vin din urmă ca pe o moștenire sacră.

„La Han” e locul unde, pe lângă altele, Dolheștiul mustește de istorie. Aici au ținut diriguitorii revistei și ai cenaclului să se etaleze cu muzică și poezie dar și lansare de carte, expoziție de fotografie, tombolă și nu în ultimul rând, așa cum îi stă bine la un han, cu bucate alese…

Chiar și în acest peisaj, mersul lucrărilor a decurs normal, ca de obicei, șablonul implementat de la înființare păstrându-se.

La început, pe un fond sonor vibrant și pe versuri cu iz de toamnă, președintele cenaclului a făcut cunoscut tuturor scopul întâlnirii, prezentările celor de față și tot ce avea să urmeze.

Așa că, domnul profesor Valeriu Sandovici, redactorul șef al publicației a răsfoit ultima apariție, cel de-al 29lea număr, scoțând în evidență efortul dar și dăruirea celor ce-și pun între cele două coperți o parte din sufletul lor.

Printre picături de pur cântec românesc au citit din creațiile proprii Costel Bephu, Neculai Oprea, Dimitrie Albu și Vasile Sandu, frumoase gânduri legate de proaspătul anotimp, de iubire, viață și de menirea omului.

Țăranul a fost elogiat ca fiind „pentru totdeauna un sfânt! / Țăranul din pământ e plămădit, pentru pământ; / Țăranul când cade cade în genunchi pe a sa glie, / E semn sacru de respect, nu de slugărnicie!… / (C.B.)

„Cronicarul satului”, același Valeriu Sandovici a făcut un scurt istoric al faimosului han care a dăinuit pănă-n jurul anilor 20 din veacul trecut „aici sub picioarele noastre”, la răscrucea unor drumuri comerciale ce veneau din cele patru direcții, a descris cu lux de amănunte tot ce cuprindea pe imensa suprafață această construcție: trei fântâni, moară, camere de dormit, băcănie, cârciumă, un lung beci cât și grajduri pentru cai și boi.

A venit în fața noastră și cu o frumoasă planșă ce cuprinde imaginea hanului așa cum a recompus-o din amintirile și spusele bătrânilor.

Impresionați de cele relatate, se putea citi pe fețele tuturor mireasmă de nostalgie.

A urmat un alt punct la fel de emoționant prezentat de Răducu Dănilă:

„Tot mai plânge Prutul / Udându-și cu lacrimi albia… / Având în suflet începutul / Ne cheamă Basarabia! / Uneori, / Pe luciul inimii de la fereastră / Se simte dor de flori / Cu vorbe-n glas cuprinse fără teamă… / Sfințește Doamne limba noastră! / Basarabia ne cheamă… / (C.B.)”

Expoziția de fotografie cu aspecte din partea cealaltă a Prutului a ținut să scoată în evidență inima și sufletul mare al românului de oricând și de orișiunde și, ce putea veni mai bine decât melodia „Dorul Basarabiei” într-un adevărat vulcan de aplauze, murmur și trăire adevărată!

S-a împământenit ca la orice ședință de lucru a cenaclului să fie făcută o lansare sau prezentare de carte a unuia dintre cei ce colaborează cu revista.

De data aceasta în fața spectatorilor, a cititorilor a fost cartea distinsei profesoare din Fălticeni, autoarea a numeroase volume, doamna Mioara Gafencu, „Foșnet desfrunzit”, apărută la finele anului trecut.

Cuvinte alese au adus președintele cenaclului, profesorul Valeriu Sandovici iar profesoara din Dolhasca, doamna Teodora Sandu a emoționat tot publicul cu sensibilitatea dumneaei, prin modul cum a receptat și expus fiorul ascuns al inefabilului acelei cărți.

„Tombola fidelității”, inițiativa S.C. „Agro – Case” S.R.L. din Dolheștii Mari o are ca partener media pe „Erupții dolheștene”, tocmai de aceea în ambientul plăcut al peisajului s-a desfășurat având drept câștigători cu sume consistente, pe locul 3, Elena Rusu din satul Arghira, iar din Dolhești, locul 2, Gabi Constantin, locul 1 Florin Livaradu care a impresionat cu gestul lui, oferind totul bisericii din parohia din care face parte.

Sub geana nopții muzica a vibrat și dansul s-a făcut simțit. Recitalurile lui Nelu Hongu, Dănuț Punei, Puiu Crețu și ale tinerilor interpreți, Iolanda Pricop și Andrei Chivnici au lăcat la final o pată de regret pe fețele tuturor.

Dar cum tot ce e frumos nu ține mult așa a fost și în această zi de sfântă sărbătoare la Dolhești.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva

Cu umbra unui copac, sau mai bine cu inima ta!”

Costel Bephu

ȘTIRI

Facebook Comments