Eminescu – ultima scrisoareCultură

Eminescu – ultima scrisoare

Dragii mei cititori,

Fiind băiet, păduri cutreeram și căutam în
Freamăt de codru o
Floare albastră
La mijloc de codru des … ascultam
Somnoroase păsărele, iar tu. iubito, erai
Atât de dulce
Alei, mică, Alei, dragă!
Amor? ce amară fericire am avut ..
După ce, atâta vreme, a trecut îmi fac
Rugăciunea unui dac …
S-a dus amorul …
S-a stins viața falnicei Veneții …
Mai am un singur dor : să nu-mi tăiați
Plopii fără soț …iar
Când voi fi pământ …
În zadar căta-veți …un
Înger de pază,
Înger palid, mă va păzi
Într-o lume de negură. Vă las
Scrisorile mele.
O zgâtie de fată de va veni sau
Ai noștri tineri la mormânt, mă vor bucura.
Amorul unei marmore mă va însoți până când Tu,
Doamne o să Apari Să dai Lumină.
Vor trece anii …spun
Criticilor mei …
De vorbiți mă fac că n-aud, iar iubitei
O, rămâi …
De ce nu-mi vii…
P.S.
Nu voi mormânt bogat …
O stea în veci nemărginiri mă va lumina …
Adio !
15 iunie 1889.

ȘTIRI

Facebook Comments