Elevii Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni au depus Jurământul MilitarLocal

Elevii Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni au depus Jurământul Militar

Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni a organizat vineri, 11 noiembrie 2016, ceremonia depunerii Jurământului militar de către elevii jandarmi din anul I, seria 2016-2018.

Evenimnentul s-a desfăşurat în zona centrală a municipiului Fălticenui, în faţa Monumentul Eroilor din Piaţa „Nada Florilor”.

“După prezentarea onorului reprezentantului Jandarmeriei Române, gl.bg. Gearîp Petrică, locţiitorul comandantul şcolii a prezentat semnificaţia jurământului militar. Cuvintele jurământului, rostite cu tărie şi emoţie de către cei 175 de elevi jandarmi (154 de bărbaţi şi 21 de femei) au rămas întipărite în sufletele lor, precum şi în ale părinţilor care i-au văzut pentru prima dată în onor cu arma la piept”, ne-a informat lt.col. Cristian Ipate, purtătorul de cuvânt al SMSJ Fălticeni.

În numele tinerei generaţii de elevi jandarmi a luat cuvântul eleva Bertea Georgiana, care a transmis tuturor celor prezenţi garanţia că la finalul celor doi ani de şcoală vor fi demni de profesia aleasă.

Au urmat alocuţiunile primarului municipiului Fălticeni – domnul Cătălin Coman, a doamnei Claudia Nechifor, din partea Instituţiei Prefectului judeţului Suceava, precum şi a adjunctului inspectorului general al Jandarmeriei Române, domnului gl.bg. Petrică Gearîp.

La activitate au participat domnul comisar şef Florin Andrei – reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, membri ai comunităţii locale, precum şi familiile, rudele şi prietenii elevilor.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea batalionului de elevi în acordurile muzicii militare a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iaşi şi în aplauzele asistenţei.

 

ȘTIRI

error: Content is protected !!