Elevii jandarmi susţin examenul de absolvireInvăţământ

Elevii jandarmi susţin examenul de absolvire

smsj_falticeniÎn perioada 06 – 16 iulie 2015, elevii Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, seria 2013-2015, susţin examenul de absolvire la finalul celor doi ani de şcolarizare.

Examenul de absolvire constă în trei probe: proba practică, scrisă şi orală, în care elevii vor demonstra dobândirea deprinderilor în manipularea armamentului, dezvoltarea capacităţilor motrice şi a rezistenţei organismului la efort, precum şi dobândirea cunoştinţelor şi deprinderilor în urma parcurgerii programei şcolare, ne-a informat mr. Cristian Ipate, purtătorul de cuvânt al SMSJ Fălticeni.

Comisiile de examen sunt constituite din instructori militari din cadrul şcolii şi ofiţeri specialişti din unităţile operative ale Jandarmeriei Române din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Harghita, coordonaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Ministerului Afacerilor Interne.

Media generală de absolvire va constitui criteriul după care se va face clasamentul absolvenţilor în vederea repartiţiei acestora în unităţile operative, activitate ce va avea loc în ziua de vineri 17 iulie a.c., după ceremonia de absolvire şi de acordare a gradului de sergent major care se va desfăşura începând cu ora 10:00 pe aleea pietonală din faţa sediului Primăriei Municipiului Fălticeni.

ȘTIRI

Facebook Comments