Elevii Georgian Vodă și David Vultur s-au calificat la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și ComunicațiilorActualitate

Elevii Georgian Vodă și David Vultur s-au calificat la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și Comunicațiilor

Noi motive de mândrie pentru școala fălticeneană. Doi reprezentați ai Colegiului Național „Nicu Gane” vor participa și anul acesta la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC). Rezultatele obținute la etapa județeană i-au plasat pe David Vultur și Georgian Vodă pe primul loc la categoriile de vârstă rezervate elevilor din clasele a X-a și respectiv a XII-a

Competiția s-a desfășurat sâmbătă, 8 aprilie 2017, la Suceava.

În urma probei susținute, Georgian Vodă a primit 70,40 puncte, iar David Vultur a obținut 80,50 puncte.

Lotul județului Suceava la Olimpiada TIC include patru reprezentanți. Alături de elevii Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni s-au calificat elevii Leonard Bereholschi și Tiberiu Bădeliță de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți.

Anul acesta faza națională se va desfășura în județul Prahova, în perioada 18 – 21 mai.

Georgian și David nu sunt la prima participare la faza națională. Anul trecut, cei doi elevi au făcut parte din echipa olimipicilor suceveni, reconfirmând pasiunea și efortul depus pentru această disciplină.

Georgian Vodă (X B), elev îndrumat de profesorul Dimitrie Filip, va participa pentru a doua oară la olimpiada națională.

David Vultur (XII A), elev îndrumat de profesorul Florin Ilincăi, este deja la a treia participare, el fiind un abonat al competițiilor la această fază a olimpiadei și, în general, al concursurilor de informatică.

Anul trecut, ambii reprezentanți ai Colegiului Național „Nicu Gane” s-au întors cu medalii de la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației și Comunicațiilor.

ȘTIRI

error: Content is protected !!