Elevii de la CN „Nicu Gane” s-au implicat în campania „Mişcarea dă speranţă””Invăţământ

Elevii de la CN „Nicu Gane” s-au implicat în campania „Mişcarea dă speranţă””

Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni a răspuns invitaţiei Confederaţiei Asociaţiilor Studenţilor Români de pe Mapamond (G.C.R.S.), care a dat startul competiţiei umanitare „Mişcarea dă speranţă”.

În perioada 1-14 decembrie 2014, voluntari G.C.R.S din ţară participă la competiţii sportive şi strâng fonduri pentru a ajuta copii din familii cu venituri reduse.

Fiecare participant este încurajat să doneze oricât consideră, iar banii adunaţi din donaţii sunt folosiţi pentru a cumpăra alimente, hăinuţe, pampers sau alte obiecte necesare unui trai decent.

Competiţia „Mişcarea dă speranţă” a avut ecou şi la Colegiul Naţional „Nicu Gane”. Peste 200 de elevi ;i cadre didactice au participat vineri, 5 decembrie, la competiţii de volei, baschet, tenis de masă, organizate în sala de sport a şcolii. Fiecare a donat câte trei lei, banii adunaţi urmând a fi folosiţi pentru achiziţionare de produse care vor ajuta două familii nevoiaşe, cu copii mici.

Din grupul de voluntari G.C.R.S. au făcut parte elevii Bogdan Florea, Darius Matei Caleniuc, Alexandra Pavăl, Bogdan Ivaş, Alexandra Diaconiţa, Andrei Tofan şi Dimitrie Cielecki, iar coordonator a fost profesorul Bogdan Bădărău.

ȘTIRI

error: Content is protected !!